Scrisoare către un neoprotestant

Ai părăsit Ortodoxia fără să o cunoști. Dacă nu ai făcut-o tu, au făcut-o părinții tăi sau părinții lor.
Nu ai fost niciodată în Sfântul Munte Athos. Nu ai stat niciodată într-o mănăstire.
Ai părăsit Sfintele Taine ale Lui Hristos fără să le înțelegi.
Acuzi Biserica de „etatism”, dar și religia ta a cooperat cu Statul oriunde și oricând a avut ocazia să o facă.
Cartea în baza căreia condamni tu Biserica, Noul Testament, ESTE O CARTE A BISERICII. Mai precis: o carte întocmită de Biserică.
Dintr-un corp foarte mare de texte (există câteva zeci de evanghelii apocrife), călugării noștri le-au ales, în secolele de început ale creștinismului, pe cele patru pe care le citim azi.
La fel, dintr-un corp și mai mare de scrisori și scrieri apostolice, aceeași călugări le-au selectat pe cele pe care le cunoaștem azi.
Voi luați această carte A NOASTRĂ și o răstălmăciți.
Atunci de ce nu mergeți la textele de bază, ca să vă faceți propria voastră evanghelie ?!
Cum acceptați o selecție de texte făcută de niște oameni pe care îi huliți – călugării ?!
Eu știu de ce le acceptați : cei care au inventat religiile voastre nu aveau, de fapt, nicio dorință de a reforma Biserica, ci doreau să își reformeze propriile popoare sau propriile buzunare.
Religiile voastre au apărut odată cu așa-zisa „Renaștere” și așa-zisul „Iluminism”, perioade istorice în care omul „s-a eliberat” de Legea Lui Dumnezeu și s-a așezat pe sine în centrul universului.
Până atunci, interpretarea Cărții Noastre nu o putea face oricine. Trebuia să fii cleric și să ai binecuvântare ca să poți comenta pe marginea Evangheliei.
Pentru că, dacă orice prost citește și interpretează Cartea Sfântă după cum îl taie capul, în câteva sute de ani lumea se umple de secte, care de care mai rătăcită.
Ceea ce s-a și întâmplat.
Religiile voastre au fost create de : Martin Luther, în anul 1517, în Germania de azi – protestantismul; John Smyth și Thomas Helwys, în Olanda, în anul 1609 – baptismul; Joseph Smith Jr., în Statele Unite ale Americii, în 1830 – religia mormonă; Charles Fox Parham și William Joseph Seymour în Statele Unite ale Americii, între anii 1901 și 1906 – religia penticostală; Henry William Conley și Charles Taze Russell, în 1881 și Joseph Franklin Rutherford, în 1931, în Statele Unite – martorii lui Iehova… și așa mai departe. Sunt foarte multe secte, pentru că sunt foarte mulți tăntălăi care au crezut că pot interpreta Biblia după capul și dorințele lor.
Credința noastră a fost creată de Domnul Iisus Hristos, la anul 33, la Ierusalim, prin Pogorârea Sfântului Duh, la cincizeci de zile de la Învierea Sa. Și a ajuns până la noi curată mulțumită acestei caste speciale – călugării – care nu acceptă nicio schimbare la nivel de rituri și înțelesuri. Acum ca și atunci.

Nichifor Crainic – Unde sunt cei care nu mai sunt?

Se poate asculta și pe Rumble : https://rumble.com/v1gscjb-nichifor-crainic-unde-sunt-cei-care-nu-mai-sunt.html

Te-ai „vaccinat”? Angajează-ți un avocat!

Pentru că sângele tău are probleme de coagulare și nu se știe dacă îl mai poți reface.

(Fă un test de coagulare a sângelui, dacă nu crezi! Ești de câteva ori mai expus la miocardite și pericardite decât restul populației, iar acestea sunt boli FOARTE GRAVE.)

Pentru că ai fost constrâns la „vaccinare” prin interzicerea accesului tău în magazine și instituții.

Pentru că mass-media oficială o dus o campanie de dezinformare dementă, pro-„vaccinare”, câtă vreme nimeni nu știe ce conțin aceste seruri cu adevărat.

Pentru că e vorba de o terapie genică experimentală, iar nu de un vaccin.

Pentru că sunt deja cunoscute zeci de mii de morți „din senin”, cauzate de afecțiuni ale inimii provocate de așa-zisele vaccinuri, iar în alte campanii de vaccinare (atunci adevărată), totul o fost oprit după doar câteva morți.

Pentru că Statul Român, prin D.S.U., oferă inoculare gratuită cu aceste seruri experimentale, în loc să ofere tratament preventiv gratuit (Vitamina D, Vitamina C, Zinc, Propolis) și acces la antivirale (care or fost interzise).

Pentru că certificatul covid e un instrument de segregare și control care nu folosește la nicio prevenție, atâta vreme cât cei așa-zis vaccinați transmit boala.

Cine trebuie acționat în instanță ?

• Departamentul pentru Situații de Urgență și Raed Arafat.
• Principalele televiziuni și publicații.
• Parlamentul European (care o aprobat aceste terapii, în condițiile în care contractele de achiziție și compoziția serurilor sunt confidențiale).

Citiți și : Opt argumente anti-vaccinare

„Inteligența artificială” ca prostie

Papa Francisc sugerează că lupta împotriva virusului ar fi dirijată de „inteligența artificială” și a cerut rugăciune pentru ca această „inteligență artificială” să nu se întoarcă împotriva oamenilor.

Prima tendință e să spui că e absurd, dar cunoscând povestea marelui calculator de la Bruxelles numit „Fiara”, poți trage concluzii de altă natură.

Pe de altă parte, dacă niște oameni ar lua niște decizii absurde care să impacteze întreaga populație a lumii, nu ar fi exclus să se ascundă în spatele „inteligenței artificiale”. Adică a unor aplicații IT, ca să ieșim, totuși, din domeniul absurdului.

Niște aplicații limitate, ca și gândirea oamenilor, la niște premise prestabilite, false.

Așadar fie că mai marii lumii dirijează combaterea acestei pandemii, pe care se pare că tot ei au creat-o, fie că au pus niște aplicații să se ocupe de gestionarea ei, fie că ne vor minți că au făcut asta, ca să scape de repercursiuni, povestea a fost gestionată cum nu se poate mai idiot: ar fi trebuit luate măsuri de întărire imunitară a persoanelor vârstnice și bolnave, iar nu de blocare a economiei mondiale…

De la coronavirus la urâciunea pustiirii

Întreruperea Sfintei Liturghii din cauza coronavirus mi-a adus aminte de un pasaj din Sfântul Profet Daniel (12, 11-12):

11.	Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile.
12.	Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile.

Practic, dacă Sfânta Liturghie se va opri pentru o perioadă mai lungă, în întreaga lume, am putea să ne întrebăm dacă nu cumva coronavirus nu e chiar „urâciunea pustiirii”. Deși, în mod normal, interpretarea cea mai firească a acestei urâciuni este regatul antihristului. Dar se poate ca acest virus să pregătească tocmai apariția acestui personaj.

Sigur, pentru moment această interpretare pare foarte hazardată. Mai ales că Sfânta Liturghie nu s-a întrerupt peste tot, ci se întrerupe pe măsura răspândirii virusului – la Roma s-a întrerupt de câteva săptămâni, la Atena – la începutul acestei săptămâni, la noi – a fost restrânsă, dar încă nu s-a întrerupt, la Moscova – la fel. (Doar pentru catolici, care pot lua ca reper Vaticanul, ar putea să sune mai îngrijorător…)

Iar Republica Chineză dă de înțeles că a învins deja virusul. (Dar cât de credibilă e o țară comunistă?)

Pare un scenariu fantasmagoric și sper să și fie așa.

Mark Zuckerberg – o atitudine cinstită

Luat la rost pentru că nu ar cenzura îndeajuns „negaționismul” (adică opiniile care neagă Holocaustul sau pun în discuție dimensiunile lui) și „conspiraționismul” (opiniile care vorbesc despre o conspirație iudeo-masonică menită să impună un guvern mondial cu o agendă decisă arbitrar, independent de voințele oamenilor și popoarelor), evreul Mark Zuckerberg, patronul Facebook, a avut o atitudine de un fair-play neașteptat:

«Sunt evreu și știu că sunt multe persoane care neagă Holocaustul. Acest lucru este șocant. Dar nu cred că este rolul site-ului nostru de a cenzura. Pentru că există lucruri asupra cărora anumite persoane se înșală. Nu cred că e ceva intenționat. E dificil să faci un proces de intenție în aceste cazuri sau chiar să descoperi care ar fi intenția. Sunt convins că mulți conducători și multe persoane publice pe care le respectăm se înșală de asemenea și nu cred că mesajul nostru trebuie să fie: „Dacă cineva se înșală, îl scoatem de pe platforma noastră!”»

Iar într-o discuție ulterioară, Zuckerberg precizează: «Obiectivul campaniei noastre de depistare a știrilor false nu e să împiedicăm pe cineva să facă o afirmație falsă, ci să împiedicăm dezinformările intenționate.»

E o poziție surprinzătoare, iar Mark Zuckerberg merită felicitat pentru ea. O atitudine onestă, într-o lume tot mai duplicitară.

Totuși, se poate și ca acest aparent fair-play să fie doar de fațadă, pentru că sunt mulți oameni care acuză Facebook de cenzurarea unor opinii istorice și politice bine argumentate.

Dar să ne gândim și câtă informație antisistem este lăsată să apară pe acel portal… Să sperăm că nu doar pentru moment.

Fiare vechi…

Caricatura din „Charlie Hebdo”, deloc neinspirată, spre deosebire de mulțimea de blasfemii cu care s-a afirmat această publicație penibilă, nu vorbește despre Simona Halep, cum pretinde presa românească. Simona Halep este doar un pretext, un preambul.

Presa noastră a făcut greșeala de a opune unei gândiri de tip cartezian/logic, o reacție intuitivă, afectivă.

Caricatura atacă România, văzută ca depozitar identitar al etniei țigănești. Sau, dacă vreți, etnia țigănească, văzută ca parte intrinsecă a României. Și aici e marea tragedie: în condițiile în care româncele nu mai vor să facă prunci, și dat fiind că nu am speculat cum trebuie porțile deschise spre Occident și nu i-am ajutat pe mai mulți țigani să plece la trai mai bun, chiar va trebui să ne asumăm această etnie ca parte integrantă, și definitorie !!!, a României.

Câți țigani sunt acum în România? Potrivit recensământului din 2011, în România erau, acum șapte ani, 621 573 țigani – 3,3 % din populație – și  1 236 810 persoane fără etnie declarată – 6,1 % din populație. Să zicem că jumătate din aceste persoane fără etnie declarată or fi oameni cu părinți de etnii diferite, indeciși asupra identității lor, dar o jumătate sunt cu siguranță țigani, pentru că știm foarte bine că multor țigani le e rușine să se declare ca aparținând acestei nații. Pe bună dreptate. Aveam deci, în 2011, în jur de 5-6 procente de țigani. Aproape dublu față de recensământul din 2002. Pe cale logică, rezultă că în 2020 vor fi, dacă nu începem să facem prunci și nu îi ajutăm pe țigani să „se emancipeze” în Vest, în jur de 12%, în 2029 – 24%, iar în 2038 vor putea emite pretenții să impună limba țigănească în instituțiile și școlile acestei țări, pentru că vor fi mai mulți decât noi. 2038 este peste douăzeci de ani. Noi vom apuca acele vremuri, iar copiii noștri le vor trăi ca fiind efectiv viața lor…

E tragic. E tragic să vezi această luptă a românilor împotriva românilor, în politică, și felul în care partidele, în special PSD-ul, se folosesc de țigani.

Nu trebuie să ascundem această caricatură sub preș și nici să o atribuim, mincinos, Simonei Halep. Această caricatură din „Charlie Hebdo” ne privește pe toți. Această caricatură privește țara noastră și tragedia, genocidul care se petrece în ea. O a doua Românie putrezește în canale, smulsă cu forcepsurile din burțile româncelor noastre. Câtă vreme, în cea ma cumplită sărăcie, scormonind prin gunoaie, sau în palate de lux, făcute din cerșetorie profesionistă și furt, țiganii continuă să aducă pe lume copii. De asta ne atribuie „Charlie Hebdo” această profesie de căutători de fier vechi. Pentru că viitorul acestei țări sunt căutătorii de fiare vechi, nu românii.

Nici nu vreau să-mi imaginez cum se va trăi în această țară când jumătate din populație va fi alcătuită din țigani (care sunt, în proporție de 95%, neplătitori de impozite)… Practic, e imposibil. 

Așadar, să privim această oglindă pe care ne-o întinde Charlie Hebdo, să ne-o asumăm și să facem ceva ca acest viitor sumbru să nu se întâmple.

Ofensiva homosexualilor

Susținut cu bani grei de fundațiile sioniste (Soroș & co) și de Statele Unite (care își numesc cu scop determinat ambasadori homosexuali, chiar și în „era Trump”!), lobby-ul homosexual caută să-și întindă tentaculele în întreaga lume.

Ceea ce pretind homosexualii e, de fapt, „să fie tratați ca niște oameni normali” de toată lumea, inclusiv de Biserică.

Dar această pretenție este absurdă. Cum să tratezi anormalitatea ca normalitate?!

Cazul ambasadorului Statelor Unite la Berlin, Richard Grenell, e de-a dreptul siderant. Acesta (numit de Donald Trump!!!) pretinde că este, în același timp, homosexual și conservator-creștin…

Dar în Biserica Domnului Hristos nu e loc decât pentru puritate sau măcar pentru cei care caută puritatea.

Domnul Hristos a spus-o limpede:

„Și de te smintește mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheenă, în focul cel nestins.

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins,

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.

Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului.

Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” (Marcu 9, 43-48)

Sau, în relatarea Sfântului Evanghelist Matei (5, 27-30):

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”.

Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie dorind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.

Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.”

Iar „celor de demult” li s-a zis și: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie. Acest lucru este abominabil.” (Leviticul 18, 22)

Niciun homosexual nu va scăpa de ghearele iadului dacă nu se va căi și nu va izbuti să-și răscumpere păcatele înăuntrul acestei vieți.

Homosexualitatea nu este nici boală, nici dat natural al anumitor indivizi, ci semn al îndepărtării de Dumnezeu: „Nu L-au căutat pe Dumnezeu, așa că Dumnezeu i-a lăsat să se ducă după plăsmuirile minților lor oarbe și să facă lucruri care nu se cuvin.” (Epistola către Romani 1, 28)

Iar pedeapsa vine negreșit: legătura dintre SIDA și homosexualitate poate fi demonstrată prin orice statistică necontrafăcută.

Și dacă Dumnezeu, care e mult-milostiv și îndelung-răbdător, a hotărât că homosexualii merită să moară în chinuri cumplite, cine suntem noi să îi declarăm „egalii noștri”, „oameni normali” și să le permitem să defileze, să își promoveze necurăția în fața copiilor noștri și să înfieze și distrugă copii?

O biografie mult prea romanțată a Părintelui Arsenie Boca

Editura Humanitas a publicat un volumaș care o face de râs – o biografie romanțată a Părintelui Arsenie Boca.

Cartea este scrisă de o fătucă nedusă la biserică, și probabil că nici la bibliotecă, prea des, care nu știe nici măcar că viețuitorii mănăstirilor se semnează în formula „Ion, monahul” sau „Gheorghe, fratele” (dacă ar fi asistat la o pomenire într-o biserică sau dacă ar fi citit măcar acest blog, ar fi aflat asta negreșit).

Cercetătorul Florin Duțu, probabil cel mai competent istoric al Părintelui Arsenie Boca, face o descriere amănunțită a acestui caz literar jenant: citiți articolul integral.

O să preiau doar câteva dintre argumentele sale, pentru edificarea cititorilor mei:

1. „Titlul „Ei mă consideră făcător de minuni” nu este o declarație a Părintelui Arsenie Boca, cum susține autoarea (vezi coperta IV; sursa citatului nu a fost menționată în carte!), ci este o notă informativă a colaboratorului Securității ce se semna cu numele conspirativ „Vasile” (02.03.1967). Autoarea nu ne spune nimic despre „Vasile”, dar preia o sursă la mâna a treia căci, mai exact, este vorba de o preluare, bătută la mașina de scris, a locotenentului de Securitate Păduraru N. după nota (inexistentă în dosar!) furnizată de „Vasile” (Arhiva CNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol. IV, f.27).”

2. „Un șir de fantasmagorii, scriitoarea îl proiectează de-a lungul întregii cărți, începând cu copilăria Părintelui Arsenie Boca: „în serile cu lună plină, își însoțește bunica la cules de ierburi de leac și de descântec […] Dacă se îmbolnăvește, bunica îi ia capul în poala ei și îl descântă de deochi, ținând alături o strachină cu apă în care a pus un ou crud. Moaie din când în când o crenguță de busuioc în apă și-l atinge cu ea pe la tâmple, îngânând cuvinte despre duhuri neștiute” (p.15).”

3. „Se observă că autoarea nu a făcut nici cercetare de teren, nici arhivistică. A preluat doar informații din niște fotocopii de la CNSAS pe care le-a coafat! Nu știe unde se află Mănăstirea Brâncoveanu, susținând că Zian, „pe 11 septembrie 1936, este hirotonit diacon celibatar la o mănăstire improvizată în incinta unui palat al lui Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus” (p. 44). Poate de pe altă planetă se vede așa, însă adevărul este că Mănăstirea Brâncoveanu nu se află „în incinta” palatului, ci este situată la 15-20 de kilometri față de Palatul Brâncovenesc. Iar tânărul Zian nu a fost hirotonit diacon la Sâmbăta de Sus cum fals susține autoarea, ci pe seama Catedralei din Sibiu (unde a avut loc și slujba hirotoniei la care a participat și Pr. Dumitru Stăniloae) conform documentelor din arhiva Mitropoliei Ardealului (Actul 7170/1936).”

4. „Tatiana Niculescu ori nu știe să citească ori falsifică datele din documentele de la CNSAS. Exemplu: deschidem cartea dumneaei la pagina 122 și citim un fragment referitor la prima arestare a Părintelui Arsenie Boca și trimiterea sa la Canal: „[Maica Zamfira, n.n.] sub imperiul emoțiilor puternice iscate de arestare și cu dor de el, se semnează Zamfira Mândrina. Este, probabil, numele cu care duios-ironic o alintă Arsenie Boca, aducându-i aminte de demonii cu care are de luptat.” Chiar așa să fie oare? Mergem să cercetăm documentul original din arhiva CNSAS și vedem că Maica Zamfira s-a semnat de fapt „Zamfira monahia” (ACNSAS, fond Informativ, dosar 2637, vol.3, f.17 verso).”

5. „Ridicolul atinge cote maxime când autoarea revine cu aceeași inepție și bate câmpii despre pictura de la Drăgănescu: „ea poartă o rochie galbenă fiindcă, în teozofie, galbenul e culoarea forței intelectuale, iar gulerul portocaliu înseamnă mândrie (n-o tachina el pe vremuri cu numele Mândrina?” (p.185).”

6. „Autoare nu se oprește doar la falsificarea documentelor din arhiva CNSAS și falsifică rezultatele altor cercetători: „începând cu data de 1 iunie a acelui an, 1967, Boca anunță Patriarhia că e nevoit să renunțe la postul său… Se gândește să urmeze un tratament și să meargă să picteze niște biserici din provincie…Una dintre biserici e cea de la Bogata, dar, la o evaluare făcută de doi pictori profesioniști, rezultase că «realizările lui Boca Zian nu sunt din punct de vedere al calității artistice, la înălțimea cerințelor…» Fresca pictată de el în absida bisericii va fi, prin urmare, ștearsă”, susține Tatiana Niculescu (p. 173). Autoarea falsifică rezultatele din cartea pe care o indică în nota de subsol (Florin Duțu, „Și cărțile au fost deschise” Părintele Arsenie Boca (1910-1989) – o biografie, cuv. înainte de PS dr. Daniil Stoenescu, episcop al Daciei Felix, Bucureşti, Ed. Floare Albă de Colţ, 2015, pp. 224-236). Adevărul este că Părintele Arsenie Boca pictase în vara anului 1961 fresca de la Bogata Olteană, nu în 1967 cum susține Tatiana Niculescu. Părintele Spiridon Cândea s-a gândit apoi să decoreze interiorul cu mozaic de Murano în loc de frescă și de aceea a așteptat o sponsorizare din partea lui Iosif Constantin Drăgan, tergiversând astfel lucrările în frescă. După câțiva ani, Pr. Spiridon Cândea a fost implicat într-un proces (Securitatea îi instalase microfoane în casă și auzise injuriile la adresa regimului comunist), a fost arestat și nu i s-a mai dat voie să se implice în pictarea bisericii. Dar fresca Părintelui Arsenie a rămas pe absida altarului. A fost mult mai târziu acoperită, odată cu întocmirea altui proiect în frescă în 1978. Lucrurile au stat cu totul altfel față de cum le prezintă autoarea. În plus, Părintele Arsenie Boca a fost lăudat și promovat pentru fresca de la Bogata Olteană de pictori excepționali.”

7. „Autoarea pomenește de „Ecaterina Teodorescu” (p. 186), în loc de Ecaterina Constantinescu – numele bătrânei care i-a oferit găzduire Părintelui Arsenie Boca, după ce a fost alungat din mănăstire. O confundă cu Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu? În același paragraf îl prezintă drept „preot consilier la Patriarhie” (p. 186) pe părintele pictat la Drăgănescu în scena botezului. Nu știm cât de mult și-ar fi dorit această funcție părintele Constantin Grigorescu, căci despre el este vorba. Însă știm sigur din cercetările întreprinse că nu a fost niciodată consilier patriarhal, deși avea toate calitățile necesare. Nici nu ar fi avut timp. Cu vocea sa de bas, caracterizată de maestrul Dumitru Botez (1904-1988) ca „valoare națională”, părintele Grigorescu cânta în corul Radiodifuziunii și la Filarmonica „George Enescu”. Câtă superficialitate să mai suporte cititorul din partea autoarei?”

8. „„de-a lungul timpului vor mai apărea indicii că Zamfira colaborează de bunăvoie cu Securitatea” (p. 149). Fals! Ar putea autoarea să ne arate un document măcar, în sprijinul afirmațiilor sale? Nu ar putea deoarece nu există nicio dovadă privind colaborarea Maicii Zamfira cu Securitatea! Nici angajament, nici note informative, nimic.”

9. „Operațiunea Tatianei Niculescu de denigrare a Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan (1882-1955), membru de onoare al Academiei Române, este ilegală (pp. 26-27; p. 56; p. 116). Sub presiunea agenților sovietici și a armatei sovietice s-a încercat epurarea sa din postul de mitropolit, după cum ne mărturisește Șef Rabinul Alexandru Șafran în memoriile sale, pregătindu-i-se un dosar cu materiale contrafăcute cu conținut obscen (pe care Tatiana Niculescu le citează ca surse sigure!).”

Etc

Bineînțeles că nu voi deschide această carte, cum nu voi citi nici fantasmagoriile scrise de Andrei Pleșu pe marginea Bibliei. Un om din afara Bisericii nu poate înțelege profunzimea Vieții Duhovnicești, care impregnează majoritatea acțiunilor, manifestărilor și scrierilor creștinilor practicanți, iar de interpretări după ureche a celor sfinte, cum sunt cele propagate de Editura Humanitas, nu poate fi vorba. Biserica nu admite așa ceva.

Vremuri în schimbare / vremuri în stagnare

1. Ierusalim

Cred că e o surpriză uriașă pentru sioniști că au găsit sprijin unde se așteptau mai puțin – în zona naționalist-creștină a liderilor politici din Europa și America.

Dar ceea ce se întâmplă e absolut normal – creștinii nu contestă dreptul evreilor asupra Țării Sfinte și asupra Ierusalimului. Iar din punct de vedere religios, noi nu facem nicio diferență între evrei și musulmani – și unii și alții neagă vehement divinitatea Domnului nostru Iisus Hristos, iar musulmanii, deși îl consideră pe Domnul Hristos judecător al lumii, Mesia, și profet, s-au dovedit prigonitori ai noștri mai înverșunați decât evreii.

Iar potrivit cuvântului Sfântului Apostol Pavel, suntem datori să apreciem religia și tradiția evreiască, pentru că acesta este trunchiul pe care am fost altoiți.

Așadar, pentru noi nu e nicio surpriză ca Israelul să fie sprijinit de lideri politici ca Donald Trump, Mike Pence și Viktor Orban. 

Dar știm și că nu ne putem aștepta să ni se răspundă cu același respect, câtă vreme evreii nu Îl regăsesc pe Dumnezeu.

Cât despre felul în care înțeleg israeliții să rezolve situația din Fâșia Gaza…

Cum se poate, în aceste condiții, când cincizeci de oameni sunt uciși pe loc pentru că protestează împotriva mutării Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim, ca fundațiile sioniste să ne pretindă nouă să acordăm drepturi fabuloase minorităților?

2. Coaliția pentru familie

Coaliția pentru familie așteaptă zadarnic să se organizeze un referendum cerut în urmă cu doi ani de trei milioane de cetățeni. Referendumul pentru redefinirea articolului din Constituție privitor la familie.

Cu ocazia asta, liderii PSD au dovedit încă o dată că sunt niște oameni fără valori și fără scrupule, gata să facă orice ca să fie aleși.

Pe de o parte, au promis tradiționaliștilor că vor organiza referendumul, că sunt bune trei milioane de voturi, dar pe de altă parte le-au promis homosexualilor că or să legifereze parteneriatele civile. Vorba românului: „Și cu dracu’, și cu lacu’!”

Feseniști, oameni cu două fețe, gata să te vândă oricui. Eu cunosc foarte bine argumentația lor: că homosexualii vor acele drepturi doar pentru a putea avea succesiuni și moșteniri etc. Și că ei ar fi mai grozavi decât PNL-iștii și USR-iștii „emancipați” care sunt adversari fățiși ai Referendumului. Dar cum o să fie când homosexualii or să solicite adopții? Și cum a fost când, la Bruxelles, PSD-iștii au votat pozitiv toate legile pro-homosexuale, în vreme ce PDL-iștii din Parlamentul European le-au respins pe toate?

Din păcate, foarte mulți ortodocși își pun speranța în aceste persoane duplicitare, provenite din scursura PCR-ului.

Și așa ajungem la punctul trei…

3. „Patriotismul” securist

Foarte susținut de siteul Active News (care într-o vreme îl susținea și pe escrocul Sorin Ovidiu Vântu), Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și rectorul Universității Cluj, apare pe o listă de colaboratori ai Securității.

Problema acestor colaboratori ai securității este următoarea: toți știam care este lucrarea Securității în acea vreme, chiar și copiii de 14 ani, cum eram eu. Era o lucrare îndreptată împotriva poporului român, un popor ținut în sărăcie și minciună și închis în propria țară ca într-o pușcărie. Toată lumea știa asta.

Iar cei care au colaborat cu Securitatea, de fapt, au trădat poporul român. Și cum o să punem niște trădători să ne conducă?

Și o să-mi spuneți că Ioan Aurel Pop vorbește atât de frumos despre România, mai ceva ca ditirambicul Nicolae Iorga. O fi vorbind frumos, dar haideți să vedem și cu cine se adună.

Spre ce ne închinăm. (1) Rugăciunea Împăratului Solomon.

Din păcate, oricât ne-am ține noi de drept-credincioși, multe din gesturile noastre religioase și-au pierdut semnificația și alunecă încet, dar sigur, către lipsă de sens, superstiție sau chiar idolatrie.

Am vorbit în urmă cu câțiva ani despre gestul binecuvântării, pe care catolicii îl fac mai clar decât noi. Acum o să vă vorbesc despre o altă practică al cărei sens nu mai e cunoscut – direcția în care ne închinăm.

Știm că toate bisericile ortodoxe sunt orientate spre Răsărit, câtă vreme bisericile catolice sunt orientate spre Roma.

Explicațiile pe care le-am găsit în diverse surse, oricât de poetice ar fi (plecând de la Hristos – Lumina/Soarele Lumii), aruncă discuția în idolatrie sau asimilare de practici păgâne (închinarea la soare, practicată și azi într-o mulțime de religii idolatre – a se vedea „Salutul Soarelui” în practica hinduistă).

De fapt, tradiția acestei direcții de închinare vine din Rugăciunea pe care a rostit-o Împăratul Solomon în momentul consacrării Templului din Ierusalim.

Iată un fragment din ce a spus el, atunci (3Regi 8, 44-49, dar discursul e și la 2Cronici 6 și 7):

„Când poporul Tău va porni la război împotriva dușmanului său, pe drumul pe care-l vei trimite, şi se va ruga Domnului, întorcându-se spre cetatea pe care Ți-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,

Atunci ascultă din cer rugăciunea lor şi să faci ceea ce le este cu dreptate!

Când ei vor păcătui înaintea Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi Tu Te vei mânia pe ei şi îi vei da dușmanilor lor, şi cei care i-au robit îi vor duce în pământul dușmanului, departe sau aproape,

Şi când ei, în pământul în care se vor găsi în robie, îşi vor veni în sine şi se vor întoarce şi Ți se vor ruga în pământul celor ce i-au robit, zicând: „Am păcătuit, fărădelege am făcut, vinovați suntem”,

Şi se vor întoarce către Tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, în pământul dușmanilor care i-au robit, şi se vor ruga către Tine, întorcându-se spre pământul pe care l-ai dat părinților lor, spre cetatea pe care Ți-ai ales-o şi spre templul pe care l-am zidit numelui Tău,

Atunci să asculți din cer, din locul șederii Tale, rugăciunea şi cererea lor, făcându-le ceea ce este cu dreptate.”

Cred că e suficient de clar ce tradiție am moștenit. Nu să ne închinăm spre Răsărit, ci spre Ierusalim (sau spre Constantinopol, dacă am considera că acolo este centrul Credinței noastre), spre Templul/Biserica-Mamă.

Așadar, catolicii au încă o dată dreptate și se dovedesc cunoscători și înțelegători ai tradiției mai buni decât noi.

Iar noi nu prea avem cum să explicăm faptul că bisericile din Ucraina sau Rusia sunt orientate spre Răsărit. Ar fi trebuit să fie orientate spre Sud, ca și bisericile din Dobrogea noastră. Iar cele din restul țării ar fi trebuit îndreptate spre Sud-Sud-Est.

Dacă nu am fost atenți, nu ne rămâne decât să ne alinăm cu această metaforă, frumoasă, dar inventată, venită dintr-o falsă tradiție: Hristos e Răsăritul mântuirii noastre. Și cu gândul că, pentru o închinare „în Duh și în Adevăr” am ales direcția cea bună a Ierusalimului Ceresc.

Continuare la: https://yanush.wordpress.com/2019/07/30/spre-ce-ne-inchinam-2-viziunea-profetului-ezechiel/

Dicționar de prostii primite de-a gata (13)

„Nu-mi găsesc perechea…”

Am mai multe cunoștințe, în special femei, care plâng în pumni toată ziulica, pentru că „nu și-au găsit perechea”.

Dar, dacă le iei la bani mărunți, afli cauza faptului că nu și-au găsit perechea… în ele însele.

Răspunsul valid la întrebarea „De ce nu m-am căsătorit până acum?” e, în cele mai multe cazuri, iertați-mă: „De proastă!”

Sunt și excepții, firește, dar majoritatea femeilor necăsătorite sunt victimele unor situații pe care puteau să le evite.

Iată care ar fi, în mare, acestea:

1. Studii inutile, prelungite dincolo de limita oricărui bun simț. Sunt femei care pe la 35 de ani încă mai studiază. Evident că acestea nu vor mai avea copii, așa că interesul bărbaților care își doresc o familie față de acest tip de femeie e aproape inexistent.

2. Mândria. De multe ori cu pandantivul supunerii minții față de imaginarul ficțional/mediatic colectiv. Prin aceasta, fete mici, brunete și cu năsucul cârn își petrec viața visând la băieți înalți, blonzi și cu ochii albaștri, care, firește, nu le-ar putea arăta decât un interes temporar. Iar băieții cârni, bruneți și micuți care erau interesați de ele își aruncă florile la coș și pleacă să caute alte fete, mai cu mintea în cap. Dacă le întrebi pe acestea de ce nu se căsătoresc cu X sau cu Y, care le-au cerut de soții, or să-ți spună că… nu îi iubesc pe aceia. Dar ele nu se iubesc decât pe ele însele, se consideră superioare tuturor și îi așteaptă pe acei prinți care nu vor veni niciodată. 

O a doua formă păguboasă de mândrie : dacă își găsesc în sfârșit și ele un băiat care să le placă, nu ar lăsa un dram de la ele. Le spune băiatul : „Renunță la Prietenul X sau Y, că mă deranjează…” iar ele sar cu gura : „Dacă mă iubești, mă iubești așa cum sunt, cum te bagi tu în viața mea ?!” Normal că se bagă în viața ta, pentru că trebuie să-l asculți și caută și el să vadă dacă ești ascultătoare sau nu.

Feministele au inventat o grămadă de noțiuni – „relație toxică”, „abuz sentimental”, „gelozie patologică” – prin care caută să justifice incapacitatea femeii de a deveni submisivă față de bărbatul ei.

Dacă bărbații sunt geloși e și pentru că femeilor din ziua de azi le cam fug ochii după alți bărbați. Iar asta se simte imediat. Femeia trebuie să scoată întâi curvia din sufletul ei, iar apoi va învinge și bărbatul gelozia. E normal ca un bărbat să îi ceară femeii sale să renunțe la conturile de pe rețelele de socializare și la anumite prietenii.

Femeia de azi „nu-și găsește perechea” sau „e nefericită în relația ei” pentru că nu vrea să cedeze, nu vrea să asculte de bărbat. Dar ascultarea e mântuitoare și aducătoare de pace sufletească.

3. Neîmplinirea sufletească / traumele psihice. O bucată ciobită, iregulară, de piatră nu poate fi alipită unei alte pietre. Trebuie mai întâi reparată. Cercetări psihologice recente ne spun că sunt persoane care caută în căsnicie o rezolvare a problemelor lor sufletești, o completare a părților pe care nu le găsesc în ei. Dar așa ceva e aproape imposibil de găsit… Cum ai putea găsi, pe valea unui râu, două pietre iregulare care să se potrivească perfect și să formeze un întreg fără asperități? Femeile care suferă de această povară caută bărbați mai în vârstă decât ele sau persoane cu prestanță socială mare – profesori, doctori, actori, vedete, șefi, primari, polițiști, tocmai pentru că, prin calitățile (sau presupusele calități ale) acestora cred că își vor compensa propriile lipsuri. Ar trebui, de fapt, să își caute împlinirea/pacea în ele însele și, după ce o găsesc, să construiască o familie împreună cu bărbați de vârsta lor și cu preocupări comune cu ale lor.

4. Mai sunt, firește, cele care caută plăcerea. Din păcate, acestea sunt tot mai multe, iar lucrarea lor este extrem de distructivă, mai ales pentru că îi strică pe mulți băieți care ar fi putut să meargă pe drumul cel bun.

(În schimb, cele care caută o situație materială / bani, dar au și o osatură morală, ajung repede să se căsătorească, pentru că înăuntrul acestei dorințe se ascunde și o alta – aceea a unei stabilități / a unei familii.)

4b. În cazul bărbaților, cel mai mare impediment în întemeierea unei familii e curvia. Căutând plăcerea, ajungi să tratezi femeile ca pe niște bucăți de carne cu care îți satisfaci poftele. Și cine ar vrea să se căsătorească cu o bucată de carne, mai ales dacă își dă seama câți ar putea-o folosi? Aici este marea bizarerie a bărbaților care umblă după plăceri trupești – în adâncul sufletelor lor, ei le disprețuiesc la modul absolut pe cele care le cedează. Ei își doresc, de fapt, soții credincioase și cuminți, iar unii chiar le au, dar necuratul îi împinge să ridice nivelul curviei din lume. Sufletele lor sunt vraiște și nu își găsesc liniștea nicăieri. În plus, și aceștia propagă boala lor sufletească la suflete care poate că altfel ar fi mers spre Lumină.

Cine e de vină, în toate aceste situații?

De ce nu își găsesc aceștia toți „perechile” sau de ce mulți dintre cei căzuți sub patima curviei își pun în pericol căsniciile?

Nu de proști?!

Niciun om echilibrat, care își cunoaște măsura / lungul nasului, care merge la Biserică, își pune nădejdea în Dumnezeu și caută o viață curată, creștină, nu va avea problema aceasta a „negăsirii perechii”.

El poate avea alte probleme, după începerea căsniciei sau după încreștinarea ei, pentru că o cununie creștină e foc aprins pe capul diavolului, iar acesta ar face orice să o destrame. Dar asta e altă poveste…

E foarte trist ce se întâmplă. Dacă alăptează doi ani, cum recomandă medicii naturiști, o femeie poate face cinci-șase copii. Unul la doi ani și zece luni.

După 35 de ani șansele unei femei de a avea copii sunt foarte mici, iar după 40 de ani sunt aproape inexistente. Iar o femeie fără copii care simte că îmbătrânește e… distrusă.

Nici nu vreau să mă gândesc câte fete și tinere femei din ziua de azi se vor da cu capul de pereți când vor realiza că… „s-a terminat”…

Și câte nu vor plânge că nu l-au luat pe X sau pe Y sau că nu le-au dat focului de doctorate sau de aventuri…

Dar viața este ireversibilă și toate greșelile pe care le facem apasă asupra noastră.

Scăparea tuturor e la Dumnezeu. Să sperăm că El, în marea Sa bunătate, va avea milă din nou de lumea aceasta împinsă de necuratul tot mai evident către iad.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (12)

„Lucrurile se vor rezolva de la sine”

Acest capitol s-ar putea intitula, la fel de bine, „Păcatul lui Moise”.

De ce nu a fost lăsat Moise să intre în Țara Sfântă?

Și cum de un om ca el, un sfânt care vorbea cu Dumnezeu față către față, a primit această pedeapsă?

Ei bine, Moise și fratele său Aaron, primul sacrificator al Legii Vechi, au fost pedepsiți pentru că nu au întărit poporul evreu în asemenea măsură încât acesta să asculte fără să comenteze ordinele primite de la Dumnezeu.

Să ne amintim acest episod. Evreii ajung la marginea Țării Promise și privesc acest pământ de pe culmea unui deal.

Apoi Moise trimite iscoade, doisprezece căpetenii ale triburilor lui Israel, câte una din fiecare trib.

Cele doisprezece căpetenii se întorc iar zece dintre ele induc poporului evreu o stare de teamă: „Locuitorii acelui tărâm sunt atât de puternici, încât nu vom reuși niciodată să-i învingem…!”, așa fel încât poporul începe să comenteze: „De ce ne-a mai scos Moise din Egipt? Ca să murim în deșertul ăsta?”, uitând toate minunile pe care le făcuse Dumnezeu în fața lor.

Doar două dintre căpetenii, Josua (care se poate citi/traduce Iisus, numele ebraic fiind același – Yeshua – iar paralela cu Mântuitorul e foarte interesantă), cel care avea să-i conducă pe evrei în Țara Promisă, și Caleb caută să-i îmbărbăteze pe evrei ca să purceadă la cucerirea Canaanului.

Cele zece căpetenii care au răsculat poporul vor fi ucise de Dumnezeu pe loc, iar singurii care vor primi binecuvântarea divină pentru a trece Iordanul, între toți evreii de parte bărbătească născuți în Egipt, vor fi Josua / Iisus Navi și Caleb, fiul lui Iefone.

Moise și Aron vor fi pedepsiți și ei să nu intre în Pământul Făgăduinței, pentru că nu au întărit poporul îndeajuns în Credință.

Două concluzii se impun de la sine:

1. Suntem vinovați și atunci când nu facem ce ar trebui să facem.

2. Păcatele și greșelile se plătesc, la orice nivel duhovnicesc am fi. Există o lege a compensației, înscrisă în sufletele noastre, care impune plata tuturor greșelilor noastre, iar Mântuitorul o înfățișează foarte exact prin câteva cuvinte – „Cine ridică sabia, de sabie va pieri!”

Noi trăim acum în Biserică sub impresia, dată de o conformație psihologică de copii mofturoși, că totul ni se va ierta de la sine și că nu e nevoie să facem mare lucru pentru mântuirea noastră.

Dar nu e așa. Toate greșelile trebuie compensate, ispășite, răscumpărate prin ceva. Părintele Arsenie Boca o spune foarte limpede: „Dumnezeu iartă, dar nepedepsit nimic nu lasă.”

Așadar, ideile că trebuie să așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine și să ne așteptăm mântuirea numai prin jertfa și prin mila Domnului Hristos sunt complet false. 

Părintele Petroniu Tănase, regretatul stareț al Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos spunea așa: „Noi știm că totul depinde de Dumnezeu, dar trebui să acționăm ca și cum totul ar depinde de noi.”

Așadar, lucrurile nu se rezolvă de la sine și nu trebuie să așteptăm ca Dumnezeu să îndrepte lumea fără ca noi să facem nimic. Dumnezeu ne ajută și face chiar și minuni, atunci când există și o acțiune / o activitate / măcar o tentativă de a face binele din partea noastră.

Transumanismul – o discuție care nu are loc

Ca de obicei, mai marii lumii au hotărât fără noi.

Până în anul 2015 cercetările bionice au avut loc în secret.

S-a ajuns la configurarea digitală a tuturor cromozomilor din ADN-ul uman, lucru care în anul 1970 fusese declarat, de către un câștigător al Premiului Nobel, imposibil.

Din 2015, lucrurile au început să iasă la iveală.

S-au făcut primele implanturi de ochi bionici.

Iar premisele de dezvoltare sunt următoarele:

– până în 2030, medicul nu va mai atinge pacientul în cazul unei operații;
– se va găsi leac pentru multe boli mortale, între care și cancerul;
– bolile congenitale vor putea fi operate la nivel de fetus;
– toate organele umane vor putea fi înlocuite cu piese bionice (unde „bionic” face referință la structuri mecanice care au nevoie de o sursă de energie autonomă);
– speranța de viață va crește progresiv, așa încât oamenii care vor accepta (și vor putea să cumpere) implanturi bionice vor putea ajunge la durate de viață de sute, poate chiar mii de ani
– și vor putea să își sporească artificial capacitățile fizice și psihice.

Cam asta e teoria…

O teorie care, firește, nu ține seama de suflet și care ignoră planul pe care Îl are Dumnezeu cu ființa umană.

De ce ar vrea cineva să trăiască o mie de ani în această viață, departe de Dumnezeu?

Ca de obicei, omul caută să se substituie Creatorului său și să creeze un fel de „paradis artificial”, dar astfel de încercări, vechi de când lumea – a se vedea istoria Turnului Babel – nu au sorți de izbândă.

Văd în fiecare zi câte erori au sistemele informatice, atât de „evoluate”, ale zilei de azi. Cât de absurd trebuie să fii ca să crezi că niște obiecte electronice pot înlocui creația Lui Dumnezeu?

Dar cei care au citit Apocalipsa, mai ales al treisprezecelea capitol al ei, știu că pericolul acestei teorii transumaniste e mult mai mare și ține chiar de pierderea sufletului celor care vor merge prea departe pe acest drum.

Putem fi siguri că se caută deja folosirea acestor cercetări în domeniul militar, pentru crearea unor robocapi imbatabili.

Să sperăm că, la fel ca și genetica, acest domeniu va fi îngrădit de legi foarte ferme. Deși e greu de crezut că se va întâmpla așa…

Câți bani nu ar da un Soroș ca să trăiască trei sute de ani?

Dar poate să trăiască și trei mii, până îi iese viața aceasta pe nas, că tot în iad va ajunge, dacă nu se întoarce cu tot sufletul său către Dumnezeu și dacă nu se căiește pentru păcatele sale.

Ba chiar, după câte porcării a finanțat, va ajunge în fundul fundului iadului…

Așadar, oricât nu ar prelungi durata acestei vieți cercetătorii progresiști, această viață nu e decât o probă pentru Adevărata Viață, cea de dincolo de moarte.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (11)

„Relația sexuală”

Ce este o „relație sexuală”? Ce se încearcă a se cosmetiza sub această etichetă?

Un act de unire trupească, desprins de finalitatea lui – nașterea de prunci, dar și de premisele lui – căsătoria.

„Relația sexuală” duce, pe cale logică, la pornografie, apoi și la perversiuni.

„Sexul”, împreunarea fizică devine scop în sine al vieții omului, iar asta duce la decăderea lui sufletească.

Asta ca să nu mai punem la socoteală că nu există cununie, deci nu există binecuvântarea Lui Dumnezeu. (Deși există „relații sexuale” și în căsătoriile în care nu se doresc copii.)

De fapt, acest termen batjocorește relația tainică de unire pshiosomatică pe care o generează apropierea trupească a celor doi soți. După cuvântul Mântuitorului, cei doi soți devin o singură ființă. „Și atunci,” întreabă Sfântul Apostol Pavel într-un cuvânt împotriva curviei „cum o să iau membrele mele și să le fac membrele unei desfrânate?” Mai ales după ce am fost salvat, după ce trupul meu a devenit Biserică a Lui Hristos…

Potrivit broșurii „Protocoalele Înțelepților Sionului”, descoperită la începutul Secolului XX de Serviciul Secret Țarist, pentru a distruge statele și culturile nonevreilor sioniștii foloseasc și coruperea morală: „Tinerețea le este irosită de studiile clasice complet inutile și de desfrânarea precoce la care i-au împins agenții noștri.”

Sunt o mulțime de siteuri pe internet care dovedesc că industria pornografică mondială este condusă de evrei sioniști. (De altfel, ei au fost și principalii actanți ai comerțului cu sclavi, pentru că ideologia lor supremațistă le permitea asta, pe când ideologia creștină interzicea această activitate.)

Dar și dacă nu ar fi condusă în întregime de sioniști, pornografia este progenitura Hollywoodului, care e evident o tribună de propagandă și corupere sionistă.

Țin să fac o distincție foarte importantă între sioniști și evreii tradiționaliști/ortodocși.

Evreii tradiționaliști îi urăsc pe sioniști, pentru că sunt necredincioși și pentru că tratează politic chestiuni pe care evreimea tradiționalistă le tratează religios.

Dar haideți să vedem ce spune unul dintre sionișii implicați în pornografie, Al Goldstein: „Singurul motiv pentru care evreii susțin pornografia e că noi credem că Iisus este (înjurătură) și Biserica Catolică este (înjurătură). Pornografia devine o formă de a murdări cultura creștină și, cum ea penetrează însăși inima curentului dominant american și e consumată tocmai de acești WASPs (White Anglo-Saxon Protestants / protestanți anglo-saxoni albi – n.tr.), caracterul ei subversiv e cu atât mai puternic.”

Dar iată un text și mai clar, dintr-o revistă cuturală israelită din Marea Britanie (The Jewish Quarterly, Nr. 194/2004, «Triplu-extnic», autor Nathan Abrams, profesor la Universitatea din Wales):

„E incontestabil că evreii laici au jucat și continuă să joace un rol primordial în industria filmelor pentru adulți în America (…) care a devenit una dintre componentele principale ale culturii americane. (…) Activitatea evreilor în industria pornografică se împarte în două categorii: producătorii și actorii. (…) Există un motiv mai profund, dincolo de aspectul pur financiar, pentru care evreii s-au implicat în mod deosebit în pornografie? (…) Implicarea evreilor în pornografie, în acest sens, e rezultatul unei uri atavice față de autoritatea creștină. (…) Evreii au fost, de asemenea, în avangarda revoluției sexuale din anii `60. Wilhelm Reich, Herbert Marcuse și Paul Goodman i-au înlocuit pe Marx, Trotski și Lenin în bibliotecile progresiștilor. (…) De ce să ne fie rușine de rolul evreilor în industria pornografică?”

Ar trebui menționat, în contextul „revoluției sexuale”, și cazul evreului György Lukács, inițiatorul programului de creare a „omului nou” prin propagandă de „eliberare sexuală” în școlile ungurești, pe vremea regimului bolșevic al lui Bela Kun, dar și evreii din Școala de la Frankfurt, avangardă a neomarxismului și terorismului cultural al corectitudinii politice de azi.

Sunt mulți actori și producători evrei în domeniul pornografiei, dar nu îi voi cita aici, ca să nu promovez astfel de porcării. Totuși, cred că o bună parte dintre ei nu sunt în mod conștient subversivi. Pur și simplu, pierzând legătura cu Dumnezeu, mulți evrei au ajuns să se închine banului și să facă absolut orice pentru bani.

Dar cei din vârful afacerii, iar citatul din Al Goldstein o dovedește cu prisosință, sunt perfect conștienți de ce fac.

Așadar, „relațiile sexuale” (pe românește: curvia oficializată) nu au apărut întâmplător. La ele s-a ajuns printr-un proces lung și dirijat, proces care are un scop foarte bine determinat.

Ca de obicei, omul e lovit prin intermediul femeii. Aceasta este deviată de la rolul ei propunându-i-se „studiile clasice complet inutile”, independența absolută și o lume a plăcerii fără morală. Femeia acceptă acest nou rol și, „eliberată”, își trăiește viața „după bunul plac” (de fapt, după bunul plac al satanei), se căsătorește târziu, pe la treizeci de ani, când începe să înțeleagă vidul existențial, neîmplinirea vieții ei, și abia dacă mai apucă să facă un copil. Pentru că, după treizeci și cinci de ani fecunditatea femeii suferă restricționări serioase. Și populația creștină scade, spre bucuria unora care ne vor dispăruți de pe fața pământului. Sau măcar bine amestecați în ciorba mondialistă a celorlalte rase și religii, mai ușor de controlat.

Ceea ce e înfiorător în ziua de azi e că această propagandă pornografică se extinde și asupra copiilor. De fapt, pornografia se substituie Lui Dumnezeu, ca scop al vieții celor care se lasă prinși de acest virus sufletesc cumplit, iar dracul care se ascunde în spatele ei începe să ceară tot mai mult sufletelor care îi cad în capcană. Absorbite cu totul de acest vârtej necruțător, care se amplifică, singura șansă de scăpare a acestor suflete e Dumnezeu. „Dar când vei căuta (fiind acolo) pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi, de-L vei căuta cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.” (Deuteronomul, 4, 29)

Din păcate, foarte mulți oameni nu realizează proporțiile dezastrului care se petrece în sufletele lor. Știu despre ce vorbesc, am suferit de această patimă cumplită. Și pot să garantez oricui: în afara cununiei un bărbat și o femeie nu pot fi împliniți sufletește. 

Notă asupra „Protocoalelor Înțelepților Sionului”:

Acest text a fost publicat pentru prima dată în anul 1903, la Sankt Petersburg, capitala Rusiei țariste. Sioniștii ne spun azi că această broșură ar fi fost inventată de serviciul secret țarist. (Dar ei spun multe, inclusiv că Talmudul „nu conține atacuri la adresa creștinilor”. Normal că nu mai conține, după ce a fost înfierat, interzis și chiar ars de catolici de vreo trei ori, în trei secole diferite. Dar pasajele respective, pasaje în care non-evreii, „goimii”, sunt declarați suboameni, de care evreii se pot servi ca de animale, iar Domnul Hristos este blasfemiat, s-au păstrat în alte culegeri de texte.) Chiar dacă această broșură nu ar fi autentică, dacă ar fi o făcătură a Rusiei țariste, în ea se regăsesc o mulțime de idei și fapte ale iudeo-masoneriei. Așadar, o putem citi și ca pe o bucată de literatură realistă.

Dar haideți să încheiem chiar cu un citat din această broșură: „Guvernul Mondial, care va lua atunci locul guvernelor actuale – guverne care deocamdată conduc popoarele deja demoralizate și slăbite de noi, care au ajuns să tăgăduiască chiar și puterea lui Dumnezeu – va fi nevoit să condamne la moarte astfel de societăți muribunde și chiar să le înnece în propriul lor sânge stricat, pentru a ridica pe ruinele lor viitoare Republică Mondială Planetară care va fi guvernată de noi.”

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (10)

„Dreptul la avort”

Cine îți poate da dreptul să faci ceva ce îți este interzis de către Creatorul tău?

Stă scris cu litere de foc în conștiința oricărui om că avortul e o crimă. Cu toate astea, în ultimii treizeci de ani în România sunt la fel de multe avorturi ca și nașteri.

O a doua Românie a fost smulsă cu căngi metalice din burta mamei sale și aruncată la canal! Înfiorător.

Sunt unul dintre cei care au contribuit la un avort. M-am opus până la un punct, dar apoi, văzând că femeia cu care eram e hotărâtă să facă acest avort, pentru că ar fi fost „prea tânără ca să facă un copil”, m-am conformat deciziei ei și am făcut rost de bani pentru… avort. (Pe atunci eram studenți amândoi, iar din banii pe care îi câștigam dând meditații nu rămâneam cu mare lucru.)

Știu exact ce își spune un om care contribuie la un avort. Că ființa respectivă nu are încă o conștiință definită, că poate e mai bine așa, decât să se chinuie în viața asta încărcată de rele și tot așa.

Dar toate acestea sunt minciuni.

Când s-a născut fetița mea, deși nu eram încă pe drumul cel bun, am văzut cât de mare e puterea Lui Dumnezeu și cum are El grijă de fiecare ființă venită pe lume. Eu și cea care avea să devină, după naștere, soția mea eram destul de săraci, abia ne descurcam de azi pe mâine, nu ne găseam de lucru și tot așa. Dar, busc, după venirea pe lume a fetiței mele totul s-a rezolvat. Și încă atât de bine încât am ajuns chiar să ne cumpărăm un apartament în București.

Apoi Dumnezeu ne-a dat și șansa unui botez. Iar peste ani, când m-am întors la Dumnezeu, am citit la Părintele Arsenie Boca faptul că așa se răscumpără în parte păcatul avortului – prin botezarea unui copil.

Așa-zisul „drept la avort” e o nebunie. Niciun animal nu își omoară copiii.

Francezii supuși propagandei iudeo-masonice au găsit o lozincă pentru acest așa-zis „drept”: „Mon corps, mon choix”. Ceea ce vrea să spună: „Corpul meu, alegerea mea.” Iar catolicii le-au răspuns: „Corpul tău nu are două capete, patru mâini, patru picioare, două inimi care bat și două coduri genetice…”

Dar, cum am văzut în primul capitol al acestui dicționar, și „tău” ar trebui pus între ghilimele. Nici cu corpul în care locuiești nu poți face ce vrei. Acest corp ți s-a dat spre folosință. Nu l-ai inventat tu, tu nu îi poți adăuga nici măcar două degete.

În spatele „dreptului la avort” se ascunde satanismul cumplit al societății de azi.

Copiii aruncați la canal sunt jertfă adusă lui Moloh, unde Moloh e demonul plăcerilor joase și al banului. Ca să își prezerve o înșelătoare situație materială stabilă (care ar fi mult mai bună dacă ar face copii – a se vedea exemplul meu personal de mai sus), oamenii de azi strică sensul împreunării trupești și își ucid copiii.

Pentru cei care se întreabă ce legătură există între această abjecție a avorturilor în masă și sionism/iudeo-masonerie (cei doi termeni desemnează, în fapt, aceeași mișcare, care mai e „alintată” uneori cu eufemismul „neomarxism”), ca să fie foarte simplu de înțeles, îi trimit la o singură persoană – Simone Veil, evreică, trecută în vremea celui de-al doilea război mondial prin lagărul de la Ravensbrück.

În 1974 ajunge Ministrul Sănătății în Franța, iar în această calitate va concepe „Legea Veil”, promulgată la începutul anului 1975, lege care depenalizează avortul.

Ca răsplată pentru această porcărie, greu de imaginat în epocă, sioniștii o vor alege în 1979 președintă a Parlamentului European.

Acum mi-a mai trecut, dar când am auzit prima dată ce a făcut nemernica asta mi-a scăpat un „Blestemat să fie neamțul care a avut ocazia să te împuște și nu te-a împușcat!” 

Dumnezeu să mă ierte pentru așa gând prost…

Sigur că acest blestem este o tâmpenie. Omul are liber arbitru, așa că nu Simone Veil cea care a fost în lagăr e vinovată pentru acea lege dementă, ci Simone Veil cea care a ajuns să conducă Ministerul Săntății din Franța.

Această persoană poate fi înfierată abia după ce pornește tăvălugul nebunesc al legii care îi poartă numele.

Dar această individă este acum un criminal în masă de talia unui Stalin, pentru că din 1975 până azi intervenția ei a făcut zeci de milioane de victime, toate inocente, toate lipsite de apărare.

Așadar, această Simone Veil dovedește cu asupra de măsură legătura dintre avorturi și sionism. Pentru sioniști suntem un fel de șobolani, care trebuie stârpiți cu orice mijloace. Și chiar suntem stârpiți, printr-o combinație mortală de „drepturi absolute asupra vieții personale” și pornografie, care duc la abandonarea legilor sădite de Dumnezeu în sufletele noastre.

Pentru că nici pornografia care umple de patimi mințile și sufletele tinerilor noștri nu a ajuns întâmplător la îndemâna lor. Dar despre asta vom vorbi într-unul dintre capitolele următoare.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (9)

„Toți suntem egali”

Pe această idee, care a decurs din lozincăria fluturată deasupra capului de masonerie, în cadrul a ceea ce numim „Revoluția Franceză”, în fapt o lovitură de Stat extrem de sângeroasă, pe această idee, deci, se întemeiază mai toată manipularea corectitudinii politice pe care o vedem azi desfășurându-se furioasă sub ochii noștri.

„Toți suntem egali” e progenitura directă a lui „Liberté, egalité, fraternité”.

Cele două lozinci, care sună plăcut urechii oricărui om care caută o dreptate în afara celei instaurate de Dumnezeu, o dreptate „rațională”, se bazează pe minciună și ipocrizie.

Bărbatul nu este egal cu femeia. Cine nu crede asta, să organizeze concursuri mixte de tenis și șah. Creștinismul nu este egal cu nicio altă religie. E suficient să citești istoria Adevărului Revelat și să o compari cu toate celelalte așa-zise religii, în fapt o adunătură de fabule fără conținut și morală și filozofii abisale, cu excepția mozaismului și islamismului, care mai păstrează urme ale Adevărului Revelat. Albii nu sunt egali cu negrii. Negrii sunt mai puternici fizic, iar albii mai puternici intelectual. Asta e o realitate. Limba italiană nu e la fel de melodioasă ca și limba chineză.

Și fiecare neam are lucruri fixate cutumiar în memoria sa colectivă, care îl fac diferit de celelalte neamuri și inegal cu ele.

Acum se merge pe ideea ștergerii tuturor diferențelor între neamuri și indivizi, pentru a-i face mai ușor de manevrat de către mai-marii lumii. Nu mai vorbim de egalitatea de șanse a oamenilor, ci de egalizarea tuturor „valorilor”.

Așa se face că aceleași fundații sioniste se ocupă cu toate aspectele acestei încercări de distrugere a neamurilor. Aceste fundații aduc imigranții, și nu într-un mod corect – mai mult de jumătate din refugiați sunt arabi din afara zonelor de conflict, care și-au cumpărat locurile de refugiați chiar de la fundațiile sioniștilor… (Da, la ei totul e de vânzare.) Aceleași fundații pompează bani nenumărați în promovarea ideilor egalitariste în mediul universitar. Și tot aceste fundații militează pentru „drepturile femeilor”, care se rezumă, în fond, la legalizarea pruncuciderii, pentru drepturile homosexualilor și pentru drepturile demenților care își schimbă sexul (ca apoi să se sinucidă sau să se dea cu capul de pereți).

„Egalitate și libertate pe toate planurile”, cum ar veni.

Dar la baza acestora este un fals.

Avortul este crimă. Ființa ucisă are alt cap, altă inimă, alte membre și alt cod genetic decât ființa care ucide.

Iar Homosexualitatea este „un păcat abominabil”! O spune Vechiul Testament: „Să nu te culci cu un bărbat ca și cu o femeie. Acesta este un lucru abominabil.”

O repetă Sfântul Apostol Pavel: „Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor și inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni. Și au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios și al păsărilor și al animalelor și al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăției, după poftele inimilor lor, ca să-și pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și s-au închinat și au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci și femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea și bărbații lăsând rânduiala cea după fire a părții femeiești, s-au aprins în pofta lor unii pentru alții, bărbați cu bărbați, săvârșind rușinea și primind în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Și precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoștință, așa și Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvin. Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înșelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeți, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, nesupuși părinților, neînțelepți, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă… Aceștia, deși au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, și au știut că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le și încuviințează celor care le fac.” (Romani 1, 21-32)

Dar blestemăția homosexualității o dovedește și întreaga istorie a distrugerii Sodomei și Gomorei. (Facerea 19, 1-29)

Homosexualitatea nu e o boală, ci un păcat cumplit, abătut de diavol asupra celor care nu își îndreaptă inimile către Dumnezeu.

Nu poate fi pus niciun semn de egalitate între cei atinși de acest flagel cumplit și oamenii care trăiesc creștinește, în familii obișnuite.

Și oricât s-ar strădui toți Rotschilzii și Rockefelerii din lumea asta, cu toți Soroșii, Blankfeinii și Kissingerii care îi slujesc, oricât se vor da peste cap slugile lor mai mărunte, producătorii evrei (și violatori, iată…) de la Hollywood și patronii mass-mediei internațional(ist)e (în majoritate evrei și ei, desigur), Biblia nu se va schimba.

Noi le-am schimbat Talmudul, pentru blasfemiile și mizeriile pe care le pusese „poporul decăzut” acolo, dar ei nu ne vor schimba Cartea Sfântă.

Pentru că nu Îl vor putea schimba pe Dumnezeu, oricâtor draci le-ar pupa copitele și oricâte porcării nu ar finanța.

Nu, nu suntem egali. Dumnezeu nu ne-a făcut egali (deși i-ar fi fost foarte ușor să facă asta), din cel puțin două motive: pentru a ne oferi liberul arbitru și pentru a ne oferi fiecăruia șansa cea mai adecvată la mântuire. În plus, fiecare om poartă în spate moștenirea spirituală a strămoșilor săi. Acest lucru nu se poate aneantiza.

Și nu suntem egali nici măcar în fața acestui Sistem pervers care ne este impus cu mijloace de manipulare ultrasofisticate. Cum o să fim egali când două sute de homosexuali aduși din alte țări pot să schimbe o lege în România, dar pentru trei milioane de creștini care au semnat pentru un referendum de redefinire a familiei în Constituție nu se organizează acel referendum? Ce egalitate mai e și asta?!

Acei câțiva homosexuali finanțați de Soroș (în majoritate străini, aduși cu avioanele) organizează un miting, iar informația e difuzată pe toate canalele media, ca fiind relevantă pentru România, pe când zece mii de tineri creștini români adunați la Iași sunt puși în fața unei tăceri mediatice de mormânt. Această „egalitate de șanse” este o minciună oribilă a unor sioniști perverși, care își impun, de fapt, voința lor, în detrimentul voinței majorității. 

Și ne întoarcem la „Protocoalele înțelepților Sionului”…

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (8)

„Dreptul la blasfemie”

În Franța, după evenimentele petrecute la jalnicul săptămânal pseudo-umoristic „Charlie Hebdo”, s-a pornit o adevărată furtună mediatică a „dreptului la blasfemie”.

Ba chiar conducătorii francezilor, care nu se pot numi francezi, au descoperit în Alsacia o lege veche care interzicea blasfemia și s-au grăbit să o anuleze.

Povestea nu a ajuns încă la noi, dar merită discutată, pentru că există o poruncă dumnezeiască foarte clară, întărită și de Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu: „Să nu iei Numele Domnului în deșert”. (Iar Domnul Hristos ne-a spus că vom fi judecați pentru orice vorbă deșartă – a se vedea capitolul precedent.)

Sunt destule expresii fixate în limbă care încalcă această poruncă. De la înjurături, pe care nu le voi reproduce aici, până la diferite „vorbe de duh”, cum ar fi, de pildă, „Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții”.

Evident, această expresie nu se referă cu adevărat la încercarea omului de a ajunge la Dumnezeu.

Ea se aplică mai mult în situații de viață obișnuite și se referă la cât de greu e să ajungi în vârful unei ierarhii unde ai de rezolvat o problemă.

Dar, din păcate, fiind o referință atât de concretă, această expresie este o blasfemie.

Cei care cunosc puterea și lucrarea Lui Dumnezeu, cei care își hrănesc sufletele cu rugăciune și cu slujbele Bisericii, știu cât de departe de adevăr este această expresia, înțeleasă în sensul ei concret.

Dicționar de prostii primite de-a gata (7)

„Vorba zboară” / „Verba volant…”

Chiar așa să fie? Să fie vorbele lipsite de importanță? Vorba zboară (și doar scrisul rămâne / scripta manet)?

Domnul Hristos ne-a învățat că nu e așa și ne-a arătat importanța vorbelor noastre. „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.” (Matei 12, 36)

Și e firesc să fie așa, pentru că vorbele omului arată cărui duh i se supune sufletul său. Vorbele sunt emanația sufletului omului.

Să ne amintim momentul în care evreii, fugiți din Egipt, după câteva săptămâni în care au străbătut deșertul, ajung la marginea țării promise.

Moise trimite iscoade, câte o căpetenie din cele doisprezece case ale lui Israel, iar aceste iscoade se duc să cerceteze Tărâmul Făgăduinței.

După patruzeci de zile, iscoadele se întorc și povestesc poporului și lui Moise ce au văzut.

Zece iscoade prezintă situația foarte sumbru – țara e foarte bine apărată, neamurile de acolo sunt foarte puternice și nu vom putea niciodată să le învingem – și ridică poporul împotriva lui Moise, care, sugerează ei, i-ar fi scos din Egipt ca să îi pună în fața unei situații imposibile: „Mai bine era să fi murit în pământul Egiptului sau să murim în pustiul acesta! La ce ne duce Domnul în pământul acela, ca să cădem în război? Femeile noastre și copiii noștri vor fi pradă. Nu ar fi, oare, mai bine să ne întoarcem în Egipt?” (Cartea Numerelor, 14, 2-3)

Dar două dintre iscoade, Caleb, fiul lui Iefone, din seminția lui Iuda, și Osia/Ioșua, fiul lui Navi, din seminția lui Efraim, reacționează altfel: „Iar Ioșua, fiul lui Navi, şi Caleb, al lui Iefone, care erau din cei ce cercetaseră țara, și-au rupt hainele lor. Și au zis către obștea fiilor lui Israel: „Pământul, pe care l-am străbătut noi, este foarte, foarte bun. De va fi Domnul bun cu noi, ne va duce în pământul acela și ni-l va da nouă; în pământul acela izvorăște lapte și miere. Deci nu vă ridicați împotriva Domnului și nu vă temeți de poporul pământului aceluia, căci va ajunge pășunea noastră: ei n-au apărare, iar cu noi este Domnul. Nu vă temeți de ei!”” (Numere 14, 6-9)

Evreii nu îi ascultă. Văzând acestea, Dumnezeu vrea să îi omoare pe toți izraeliții revoltați, dar Moise, prin rugăciune, le îmblânzește soarta.

Atunci Dumnezeu schimbă pedeapsa evreilor: „Deci, spune-le: Viu sunt Eu, zice Domnul! După cum ați zis în auzul Meu, așa voi face cu voi: În pustia aceasta vor cădea oasele voastre și voi toți cei numărați, de la douăzeci de ani în sus, care ați cârtit împotriva Mea, oricâți ați fi la număr, nu veți intra în pământul în care, ridicându-Mi mâna, M-am jurat să vă așez, ci numai Caleb, fiul lui Iefone, şi Ioșua, fiul lui Navi, vor intra. Pe copiii voștri, despre care voi ziceați că vor ajunge pradă vrăjmașilor, îi voi duce acolo și ei vor cunoaște pământul pe care voi l-ați nesocotit. Iar oasele voastre vor cădea în pustia aceasta. Copiii voștri vor rătăci prin pustie patruzeci de ani și vor suferi pedeapsă pentru necredința voastră, până vor cădea toate oasele voastre în pustie.
După numărul celor patruzeci de zile, în care ați iscodit pământul Canaan, veți purta pedeapsa pentru păcatele voastre patruzeci de ani, câte un an pentru fiecare zi, ca să cunoașteți ce înseamnă să fiți părăsiți de Mine.” (Numere 14, 28-34)

Iar cele zece iscoade care speriaseră poporul cad moarte pe loc.

Așadar, poporul evreu e pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin deșert, până vor muri toți bărbații maturi care participaseră la această răzmeriță, pentru niște vorbe.

Pentru că în spatele acestor vorbe e o atitudine spirituală, generată de un duh.

„Iar pe robul Meu Caleb, îl voi duce în pământul în care a umblat și seminția lui îl va moșteni, pentru că în el a fost alt duh și pentru că el s-a supus Mie.” (Numere 14, 24)

Vorbele nu zboară, ci sunt reținute în aerul spiritual al acestei lumi, în istoria ei.

Cât despre diferența dintre vorbit și scris, e evident că ea nu e importantă.

O scrisoare trimisă unui om nu are efectul unui discurs ținut în fața a o sută de oameni.

Diferența se stabilește, cred, în funcție de lucrarea pe care o fac acele vorbe, pentru că nu e totuna să salvezi sau să condamni la întuneric sufletele a o mie de oameni cu a salva sau a condamna sufletul unui singur om.

Dar toate vorbele și faptele noastre rămân, sunt înregistrate undeva.

Dacă omul are aparate cu care să înregistreze vorbele și întâmplările, cum să nu aibă Dumnezeu, Cel care a creat lumea, această posibilitate?

„Cel care a făcut ochiul nu vede?”, întreabă psalmistul. „Și Cel care a făcut urechea nu aude?”

Așadar, nu, vorbele nu zboară. Ele lucrează în sufletele oamenilor care le rostesc și le aud, le influențează viața.

Pentru că, spiritual vorbind, de la vorbă la faptă e un singur pas. Ba chiar vorba e o faptă în sine.

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (6)

„Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”

… cu pandantivele: „Cine-i harnic și muncește, ori e prost, ori nu gândește”, parafrază la „Cine-i harnic și muncește are tot ce își dorește”. Mai există o parafrazare a acestui proverb în „Cine-i harnic și muncește are tot ce vrea, cine-i leneș și chiulește are tot așa”.

Din toate relele pe care ni le-a adus comunismul, atitudinea față de muncă e cel mai mare.

Proprietatea nemaifiind a cuiva, ci a tuturor, furtul și lenevia au devenit moduri de a fi ale românului.

Din C.A.P.-uri se fura în mod organizat, din fabrici se fura în mod organizat, iar programul de muncă era format cu precădere din lungi partide de table, remi sau șeptică.

Comunismul a creat un tip de om special, diferit, aflat în afara tiparelor ființei naționale: șmecherul. Descurcărețul lipsit de orice principii morale, gata să facă orice pentru bunăstarea personală.

Acest personaj ajunsese în comunism un adevărat erou.

Să fii „șmecher” era apoteoza acelei societăți bolnave, „cel mai înalt” nivel psihologic pentru oamenii vii. Pentru că mai erau și oamenii cenușii ca pereții fabricilor de atunci, care se confundau întru totul cu Regimul.

„Șmecherul” a supraviețuit până azi. Lui îi datorăm îndelunga noastră tranziție, lui îi datorăm corupția și mai toată clasa politică de azi.

Dar atitudinea șmecherului față de muncă e total opusă dreptății Lui Dumnezeu.

Ca să înțelegem această dreptate, ar trebui să urmărim pe termen lung destinul „șmecherului” și al progeniturilor sale.

În mod cert, dacă nu are printre urmași vreunul care să se întoarcă cu tot sufletul către Dumnezeu, totul se va sfârși prost, iar din toată șmecheria lui se va alege praful.

Pentru că Dumnezeu iubește cinstea, dăruirea, jertfa, lucruri care le sunt „șmecherilor” care au inventat aceste zicători și celor care le aplică în viețile lor total străine.

Văzută dintr-un punct mai înalt al lumii spirituale, oricât de grea ar fi, munca este o mare binecuvântare pentru om.

Cu ajutorul ei putem străbate mai ușor această „vale a plângerii” care este viața noastră, sperând să ajungem la Adevărata Lumină.

La asta e folosită și în mănăstiri, chiar în mănăstiri care sunt atât de bogate încât ar putea plăti mireni pentru toate muncile: munca te ajută să scapi de gândurile rele venite de la necuratul.

Până la urmă, chiar dacă neamuri întregi, prin firea lor necinstită, îi întorc spatele, munca este o binecuvântare și o terapie.

Și nicio muncă nu rămâne nerăsplătită, în bine sau în rău, în funcție de caracterul său.

Pentru că Dumnezeu e drept și la El toate sunt calculate, așa că, dacă faci o muncă utilă și plăcută Lui, poți fi convins că îți vei primi, mai devreme sau mai târziu, înzecit, răsplata.

Da, vei fi răsplătit pentru fiecare efort pe care îl faci în meseria ta, dacă e una cinstită și curată. Pentru că, dacă tot suntem pe tărâmul zicalelor, „Dumnezeu” e drept și „nu doarme niciodată”. 

Și așa ajungem să dovedim adevărul proverbului german „Arbeit Macht Frei”, „Munca te face liber” și să propunem acest proverb în locul prostiilor și parafrazelor rușinoase înșirate mai sus.

Munca te face liber financiar, dar te poate elibera, măcar pe moment, și de patimile tale.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (5)

„Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”

Sunt mulți care spun sau integrează conștiinței lor vorba asta.

De la intelectuali sclivisiți care scriu panseuri pe marginea Bibliei (fără binecuvântarea duhovnicului și fără ca măcar să aibă un duhovnic, firește), până la oameni obișnuiți pe care diavolul îi împiedică să meargă la Biserică.

Dar la Biserică sufletele noastre se hrănesc. Fără această hrană, fără rugăciune, fără spovedanie și împărtășanie, e greu de crezut că se poate cineva mântui…

Dar să ne întoarcem la… prostiile noastre.

Ce înțelegem din „Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”?

Că preoții Bisericii nu Îl reprezintă pe Dumnezeu.

Și atunci, participarea la slujbe nu ar mai avea niciun sens, tainele ar fi niște maimuțăreli, iar Dumnezeu ar umbla pe coclauri, nu ar căuta să fie în Biserică, IN TEMPLUM.

Prostia aceasta poate fi demontată în trei clipite, cu un citat din Noul Testament:

„Şi părinţii Lui, în fiecare an, se duceau de sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. 

Iar când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. 

Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. 

Şi socotind că este în ceata călătorilor de pe drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. 

Şi, negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. 

Iar după trei zile L-au aflat în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. 

Şi toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui.

Şi văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi.

Şi El a zis către ei: De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?” (Luca 2, 41-49)

Dar de fiecare dată când ajunge la Ierusalim, Domnul Hristos se îndreaptă spre Templu.

Și îndeamnă la ascultarea cărturarilor și fariseilor, pentru că „ei stau pe scaunul pe care a stat Moise”:

„Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.” (Matei 23, 2-3)

Din această vorbă a Mântuitorului a ieșit o altă zicală românească: „Fă ce zice popa, nu ce face popa.”

Aceasta e mai aproape de adevăr, deși și ea neagă schimbarea esențială produsă în urma Pogorârii Duhului Sfânt. Și umbrește puterea tainică a Liturghiei.

Preoții înseamnă tradiție. Prin preoți, Biserica se raportează direct la apostoli, care au fost trimișii Domnului.

Sigur, preoții sunt oameni, supuși greșelii ca orice alt om. Dar, de fapt, ei sunt încă mai expuși greșelii, pentru că, fiind îmbrăcați în armura armatei Lui Hristos, asupra lor se trage cu arme de alt calibru decât cele cu care se trage asupra noastră.

Sminteală în rândul preoților a fost dintotdeauna. În Vechiul Testament ni se povestește cum la ceva vreme înainte de venirea Domnului Hristos, sacrificatorii Templului se stricaseră atât de mult încât le cereau femeilor care veneau la Templu favoruri sexuale.

Dumnezeu a așteptat cât a așteptat să se trezească, iar într-o bună zi i-a omorât pe toți.

În acest context a apărut Domnul Hristos. Până și sacrificatorii Templului aveau probleme morale. Dar El nu a zis „Nu mai mergeți la Templu!” sau „Dumnezeul meu nu e Dumnezeul fariseilor”, ci a spus „Ascultați-i, pentru că ei stau pe scaunul pe care a stat Moise, dar nu faceți faptele lor” și s-a dus El Însuși la Templu.

Domnul Hristos nu a creat nicio sectă, el mergea la Templu, ca toți evreii. El nu a pus bazele niciunei alternative religioase, în timpul vieții Sale.

El a încercat să declanșeze o mișcare de înnoire spirituală înăuntrul Iudaismului.

Biserica noastră a fost fondată la cincizeci de zile după Învierea Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor.

Așadar, atitudinea sectară, străvezie în expresia pe care o discutăm, nu are nicio legitimare în faptele Mântuitorului.

Știu că sunt multe probleme în Biserică. Pentru mulți ariviști, pentru că trăim într-o țară săracă, preoția s-a arătat o bună sursă de venit.

S-au făcut mulți preoți pentru bani și… cu bani.

Scandalul din jurul nefericitului Corneliu, episcopul homosexual a scos la iveală multe. Lumea s-a oprit la îndepărtarea acestui episcop (care nu a fost caterisit, ci „demis la cerere”!) și nu observă că acest scandal nu s-a încheiat.

Cel cu care (și de care) a fost filmat acest Corneliu e și el… „preot”. Și nu a fost îndepărtat din Biserică.

Cei care l-au șantajat i-au cerut să le dea înapoi banii cu care își cumpăraseră parohiile! Câteva zeci de mii de Euro! Asta se numește simonie (de la Simon, vrăjitorul, care a vrut să cumpere funcția de apostol) și presupune, potrivit unui canon apostolic, lipsa de validitate a preoției.

Nici această problemă nu a fost rezolvată.

Nici problema arhimandritului care l-a șantajat pe fostul „episcop”, cerându-i o funcție de episcop vicar, nu a fost rezolvată.

Nefericitul Corneliu, cu tupeul caracteristic homosexualilor, ar fi amenințat cu dezvăluiri din cadrul B.O.R., iar cazul lui a fost mușamalizat.

A fost cea mai îngrozitoare dezvăluire în Biserica românească în ultimii ani.

Dar vremurile sunt crâncene.

Diavolii dau război mare pe fața pământului și vor să facă firești cele mai mari fărădelegi. Și să supună toate sufletele banului.

Iar preoții și ierarhii sunt emanația poporului și a lumii în care trăim.

Cum bine spunea Părintele Arsenie Boca, avem preoții pe care îi merităm. Când vom fi mai buni și mai curați, vom avea preoți mai buni și mai curați.

Dar să-i ascultăm, pentru că ei stau în scaunele în care au stat Sfinții Apostoli.

Și să mergem la Biserică pentru că acolo merge și Dumnezeu.

Și să ne amintim, totuși, câți preoți și câți ierarhi de calitate avem.

Voi enumera câțiva dintre cei pe care îi cunosc personal: Părintele Iulian de la Prodromu, IPS Serafim, Părintele Gheorghe Loghinoaia, Părintele Ioan de la Sihăstria Rarăului, Părintele Amfilohie de la Diaconești, Părintele Ignatie de la Cămârzani, Părintele Ignatie de la Cernica, Maica Serafima de la Mărcuș, Maica Justina de la Petru Vodă…

Și doar în jurul casei mele, în Săcele și Tărlungeni, sunt patru preoți de mir foarte buni: Părintele Raul, Părintele Laurențiu, Părintele Ciprian și Părintele Nicolae.

Situația preoților Bisericii, la scara mea, la nivelul la care bate privirea mea, mi se pare mai degrabă foarte bună decât rea.

Așadar, un caz cum e cel al acestui Corneliu trebuie să ne trimită mintea la „Nu e pădure fără uscături”, iar nu la „Cred în Dumnezeu, dar nu în Dumnezeul popilor”.

În ce Dumnezeu crezi, dacă nu în cel cunoscut de Biserică, din experiența sfinților? Îți fabrici tu un „dumnezeu” în capul tău, după bunul tău plac? Dar asta se numește idolatrie. Sau prostie.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (4)

„Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”

Am ajuns, iată, la un proverb. 

Spre deosebire de zicerile discutate până acum, proverbele au un caracter mai sentențios, mai absolut. „Apoftegmatic”, cum spun lingviștii.

Cum bine remarca Ioana Nițulescu, cea mai activă cititoare a acestor pastile, în limba română există și expresii geniale, pline de adevăr și sensibilitate. Așa e.

Avem proverbe desprinse direct din Cuvintele Mântuitorului: „Ce ție nu-ți place, altuia nu face”, „Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea” și alte câteva.

Dar cel pe care îl discutăm acum nu este unul dintre ele. Dimpotrivă.

„Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” face referire la necazurile care îți vin când faci o faptă bună, după ce faci un gest de împăcare sau de ajutor către cineva.

Așadar, acest proverb ne spune, de fapt, dacă luăm sensul cel mai folosit, că iertarea, împăcarea nu au niciun sens, când încerci să mai oferi o șansă cuiva cu care ești certat, de pildă, că ar fi mai bine să îl lăsăm baltă pe respectivul om și să ne vedem de treburile noastre.

Dar Mântuitorul nu a spus așa ceva. Mântuitorul a spus „Iertați de șaptezeci de ori câte șapte celor care vă greșesc.”

Un om îmi greșește, îl iert. Îmi greșește iar, îl iert iar. Și tot așa.

Într-un sens mai extins, expresia pe care o discutăm se poate referi la oameni care se agață de recunoștința unei fapte bune pe care o faci către ei, de un ajutor pe care li-l oferi, și nu te mai lasă să respiri, ceea ce ar presupune că ajutorul a fost inutil.

E acea atitudine a țiganilor care, după ce le-ai dat un leu, îți mai cer și altele, cine știe câte, și se țin scai de tine.

Dar și în acest caz expresia e o prostie. Tu trebuie să-ți faci datoria și să rupi din puținul tău și să îi dai leul acela, dacă îți cere. Iar ce se întâmplă mai departe e problema lui.

Banul tău e primit de Hristos, tu ți-ai făcut datoria. Țigănia cerșetorului e greșeala lui.

Și aici îmi aduc aminte acea frumoasă pildă cu un om care oferă unui cerșetor o haină, apoi o găsește expusă la vânzare, se mâhnește că a dat-o, pentru că ținea la ea, dar apoi îi apare în vis Domnul Hristos îmbrăcat în acea haină, ca dovadă că darul a ajuns la El.

Și să nu uităm că fiecare faptă bună pe care o facem e o arsură cu fierul înroșit pe spinarea stăpânului acestei lumi pieritoare, potrivnicul, cel care va căuta toate oportunitățile să ne convingă să nu mai facem astfel de gesturi plăcute Lui Dumnezeu.

Da, necuratul nu vrea să trăim în pace cu ceilalți, el vrea să ne convingă să nu ne iertăm și să nu ne ajutăm unii pe alții.

Așadar „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești” e o mare prostie, care ascunde o atitudine anticreștină.

Fiecare faptă bună și fiecare atitudine bună sunt răsplătite înzecit, dacă nu aici, în acest imperiu al beznei, atunci la Socoteala de dincolo de el.

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (3)

„Ce-i frumos și Lui Dumnezeu Îi place…”

Această vorbă e o exagerare, obținută prin inversarea valorilor sufletești cu cele trupești. Sigur că nu frumusețea fizică e căutată de Dumnezeu într-un om, ci bunătatea sufletului, iubirea, credința și smerenia.

Și apoi… despre ce frumusețe vorbim? Care sunt criteriile acestei frumuseți?

Pe cine apreciază Dumnezeu mai mult, ca frumusețe exterioară, între Shakira, care își scutură fundul în fața a zeci de mii de oameni, și Maica Serafima Comșa de la Mărcuș, care e mică și grăsuță și are grijă de zece copii orfani?

Dincolo de forme și unduirile lor provocatoare, Shakira are o privire adumbrită de păcat, o privire de pește mort, cum bine zicea cineva, și o figură apăsată, lipsită de strălucire, pe care încearcă să o destindă un zâmbet fals, o grimasă exersată zadarnic în oglindă, pe când Maica Serafima are o privire luminoasă, de om care se spovedește des, și o figură care radiază zâmbete care pornesc din inimă.

Cum se uită Dumnezeu la un om? Cei care au citit Noul Testament știu – așa cum se uită un părinte iubitor la un copil. Când te uiți la copilul tău îl vezi cu ochii lumii, cu ochii unui posibil partener de viață corupt de acest veac păcătos? Îi apreciezi fundul, sânii, bicepșii? Firește că nu. Îți iubești copilul pentru că e al tău, vine din tine, și, mai mult decât toți oamenii de pe pământ, știi să vezi în el nu frumusețea aceea bleagă, de crenvuști puși la prăjit pe plajă, a Shakirei, ci expresivitatea, expresia stărilor lui sufletești.

Ce a zis Domnul când l-a văzut pe Nathanail? „Iată cu adevărat un evreu în care nu există vicleșug!”

Așadar, Dumnezeu nu se uită după fundurile femeilor, ca noi, cum ne împinge contextual să gândim expresia pe care o dezfoliem.

Ceea ce poate aprecia El într-o femeie desfrânată e puterea iubirii. Asta a văzut Domnul Hristos în Maria Magdalena sau în samarineanca de la fântână, Fotini (Luminița), cea care avusese cinci bărbați. Ceea ce nu înseamnă că El îngăduie desfrâul sau că apreciază foarte tare aspectul exterior al unei femei.

Dovadă că aceste femei, dar câte altele încă!, și-au schimbat viața după ce L-au întâlnit.

Așadar, expresia „Ce-i frumos și Lui Dumnezeu Îi place” nu acoperă nicio realitate.

Poate doar dacă s-ar referi la frumusețea naturii, dar nu avem nicio referință care să dovedească faptul că Domnul Hristos, care cunoștea o altă realitate, încărcată de Lumina cea Adevărată (a se vedea Schimbarea la Față de pe Muntele Taborului), ar fi apreciat/contemplat frumusețea lumii noastre trecătoare. Pe aceasta o apreciem doar noi, pentru că în scăpărările ei întrezărim frumusețea cea adevărată, frumusețea vieții care va să vină.

De fapt, în absolut, „Ce-i frumos și Lui Dumnezeu Îi place” e un mare adevăr, numai că noi nu avem acces la acel Frumos. Raportându-l la niște funduri, suntem la marginea blasfemiei.

 

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/

Dicționar de prostii primite „de-a gata” (2)

„Trebuie să fii în rând cu lumea…”

Serios? Dacă în jurul meu, sub influența Imperiului Sionist în care ne aflăm, toți au devenit obsedați de bani, trebuie să fiu și eu așa?

Și dacă toți cei din jurul meu trăiesc în curvie, perversiuni și adulter, și dacă mai și promovează aceste păcate, în gura mare, pe toate drumurile, trebuie să mă conformez și să fac și eu așa?

Și dacă vecinul meu își face o casă cu șapte camere, de care nu are – și nu va avea niciodată – nevoie, pentru că are un singur copil, eu trebuie să-mi fac una cu zece, ca să fiu în rând cu el?

Și dacă oamenii din jurul meu își ucid pruncii nenăscuți sau folosesc mijloace anticoncepționale, întorcându-i fundul Lui Dumnezeu, sfidând până și bunul simț firesc al animalelor și pervertindu-și firea, e obligatoriu să mă conformez?

Și trebuie să pun și eu prețuri evreiești? Strugurii mei trebuie să coste 4,99 lei? Nu pot costa, pur și simplu, cum au costat la bunicii și străbunicii mei cinstiți, necontaminați de iudei… 5 lei?

Trebuie să mint, cum fac sioniștii, și să creez o uriașă nebunie internațională, a minciunii, care să îmi permită să domin întreaga lume? O lume dezbinată, amestecată, în care singura casă unită să fie a mea?

Albul meu trebuie să fie negru, iar negrul alb? Homosexualii, zoofilii și transexualii trebuie să fie pentru mine oameni normali, iar creștinii – „extremiști” și „habotnici”?

Trebuie să-i oblig pe creștini (dar și pe musulmani) să căsătorească homosexuali, transexuali și zoofili (cu animale!) în lăcașele lor de cult, ca să le distrug credința?!

Ar trebui să accept ca niște curve spălate pe creier, plătite de sioniști, să-și facă nevoile pe sfintele altare ale Creștinismului?!

Ar trebui să mai urmăresc canale tv, siteuri sau posturi de radio care îmi prezintă astfel de lucruri ca fiind normale sau interesante?! Și care sunt focare de prostie, reacredință și destrăbălare?…

Să fim serioși!

Noi, creștinii, avem alt Învățător decât duhul lumii.

„Ieșiți din mijlocul lor și vă deosebiți, zice Domnul, iar de ce este necurat să nu vă atingeți! Și eu vă voi primi. Și vă voi fi Tată, iar voi îmi veți fi fii și fiice. Zice Domnul, Atotțiitorul.” (II Corinteni, 6, 17-18)

 

Toate capitolele acestui dicționar:
https://yanush.wordpress.com/tag/dictionar-prostii/