M-am întâlnit cu poezia lui Marius Iordăchioaia acum vreo douăzeci de ani. Pe atunci scria fără rimă și, ca să spun drept, nu m-a impresionat. Mi s-a părut un discipol corect al lui Daniel Turcea și nimic mai mult.
În toamna asta am descoperit un alt Marius Iordăchioaia – muzical, rimat, foarte precis, monoton, amintindu-mi foarte mult de primul Bacovia.
Dar un altfel de Bacovia, al Luminii, al Adevărului…
Iată o mică bijuterie din acest ciclu al lui Iordăchioaia :
LITURGHIE
Tot mai adâncă,
așteptarea…
Tot mai înaltă,
liniștirea…
În inima Miresei,
nunta.
Căci Mirele
e chiar
IUBIREA.
Îmi place firescul cu care au fost așternute în aceste versuri simple dogmele Bisericii și cuvintele Mântuitorului. (Are multe poezioare de acest fel, unele admirabile, altele cel puțin interesante.)
Strict literar vorbind, într-o lume/literatură a vorbelor mici, poetul nu se ferește de vorbele mari, definitive. Un act de curaj remarcabil, pentru că e un act care îndepărtează din prima clipă orice literat avangardist/postmodernist al zilei. Aici, în acest punct, se va da bătălia de supraviețuire lumească a acestei poezii (în Cer nu mă îndoiesc că va fi valoroasă).
Cum, dacă nu se întâmplă vreo mare minune care să deschidă ochii „inteligenței” românești, poetul nu poate fi apreciat de universitarii literați sau de publicul obișnuit al literaturii, din cauza convingerilor sale religioase și a acestei asumări conceptuale, absolutiste a lumii, și cum Biserica nu are intelectualii și preocupăriile necesare ca să-și promoveze artiștii, cred că Marius Iordăchioaia ar trebui preluat de Oastea Domnului, singura structură (para)ortodoxă interesată de poezie. Dacă nu, ar trebui creată o altă structură – o revistă sau un grup literar care să poată susține dincolo de prezent un astfel de poet.
Altfel riscăm să pierdem un scriitor important al anilor noștri…
- Citiți toată seria „Escadrila Ortodoxă”
aici: https://yanush.wordpress.com/tag/escadrila-ortodoxa/
Marius Ianuș 