Lansare la Iaşi

Revista Soluţia (ta) pentru România se va lansa marţi, 24 aprilie, de la ora 18, în Librăria Universităţii din Iaşi. Prezintă criticii literari Emanuela Ilie şi Bogdan Creţu. Voi fi şi eu la lansare, iar acolo veţi putea achiziţiona şi volumul meu de schiţe O noapte şi o dimineaţă. Vedeţi: AFIŞUL EVENIMENTULUI.

Sistemul de referinţă

Închipuiţi-vă că eu scriu aceste rânduri pe spatele unor printuri nefolositoare, împăturite şi aşezate pe un taburet alb. Le scriu cu un pix galben pe care e inscripţia „Poşta Română”. (De unde l-oi mai fi luat şi pe ăsta?!… Nu vă lăsaţi pixurile la îndemâna mea!…)

Scrisul meu e destul de dezordonat şi pe foaie au apărut deja câteva mâzgâleli. Pixul cel galben are în jurul gâtului o apărătoare lungă de vreo trei centimetri, dintr-un cauciuc alb, care ar vrea să îl facă mai comod de ţinut între degete. Dar, dimpotrivă, acest guler alb îngreunează foarte mult scrisul.

Primarul Humorului, care ştie că vreau să îl dau jos pentru că a fost colaborator al securităţii, un personaj din SIS şi un mason şi-au pus câte un om să mă urmărească.

Prin diferite metode, înregistrări video, ascultări cu borcanul la perete urmate de descifrarea lucrurilor pe care le scriu după zgomotul făcut de tastatură, urmărire prin satelit sau scotociri prin cămăruţa mea, cei trei ajung să îşi scrie primele rapoarte. Iată cum încep aceste relatări:

Comunicat

Primarului în funcţie al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, i se solicită o explicaţie scrisă în privinţa gestului prietenului său Laurian Varici, director al firmei de difuzare de presă ProActiv, care a scos de pe piaţă cele trei sute de exemplare din primul număr al revistei de cultură „Soluţia (ta) pentru România” care trebuiau să ajungă în judeţul Suceava, din pricina unei pagini despre instituţiile culturale ale Humorului şi primarul său. Cât de liberal i se pare domnului Ursaciuc acest gest? Îşi dă seama ce prejudicii s-au adus prin acest gest unei reviste cu un pronunţat caracter regional, aflată la început de drum?

Revista Soluţia (ta) pentru România
solutia.pentru.romania@gmail.com
http://solutiatapentruromania.wordpress.com

Pace şi bucurie!

Pace şi bucurie să vă aducă Domnul Hristos!
Şi toate cele care vă sunt de folos!

Apel pentru curăţirea minţilor noastre

Vă rog să trimiteţi acest apel tuturor celor cărora credeţi că le-ar fi de folos.

Aţi renunţat să mai petreceţi ore în şir în faţa televizorului sau a calculatorului şi v-aţi întors la lectura pe hârtie? Nu e de ajuns.
Librăriile, mai ales cele mari, gem de carte stricătoare de minte şi suflet.

Vă propun un experiment. Renunţaţi până la sfârşitul acestui an (iar dacă experimentul reuşeşte, pentru totdeauna) să mai cumpăraţi cărţi de la edituri de genul Trei, Tritonic, Nemira, Rao, Corint, Erc, Humanitas, Polirom, Cartier şi altele de acest fel.
Cumpăraţi carte doar de la standurile amenajate în biserici şi mănăstiri şi din librăriile mici, care fac o selecţie a titlurilor propuse şi au standuri dedicate cărţii creştine.

Ştiţi ce comori veţi descoperi la aceste standuri? „Patericul egiptean”, „Pelerinul rus” şi câte altele! Veţi găsi acolo şi cărţi pentru copii, alcătuite de oameni credincioşi, aşa încât să nu lăsaţi educaţia urmaşilor dumneavoastră pe mâini îndoielnice.

În plus, diferenţa de preţ dintre cărţile vândute la standurile din biserici şi mănăstiri şi cele vândute în librării e mai mult decât semnificativă. În procesul de editare şi difuzare de carte creştină sunt mulţi oameni care consideră ceea ce fac drept misiune creştină, aşa încât îşi limitează profitul la cât mai puţin.

Iar dacă veţi combina aceste lecturi cu participarea la slujbele Bisericii, vă garantez că veţi trăi o mică minune: calitatea vieţii dumneavoastră o să crească vizibil.

Doamne ajută!
Marius Ianuş

Să cântărim ce scriem!

O tânără poetă are probleme de sănătate. A profitat de vacanţa de Paşte ca să facă nişte investigaţii la Bucureşti. Nu o cunosc, nu ne-am întâlnit niciodată, dar îi pot spune mult mai bine decât acei medici de unde i se trage. Tocmai a publicat nişte poezii fracturiste. Am atenţionat-o dinainte de a le publica că am impresia că ele intră în conflict cu credinţa creştină.

Când am aflat de boala ei, mi-am adus brusc aminte ce mi s-a întâmplat mie atunci când am debutat. 1994… Pe drumul de întoarcere de la Târgu Mureş, unde lăsasem un caiet cu poezii revistei „Vatra” am luat trenul pe ruta Târgu Mureş – Breaza, via Blaj, parcă. Oricum, drumul feroviar de la Târgu Mureş la Braşov e tare ocolit. Măseaua mă durea încă de când pornisem spre Târgu Mureş, dar la întoarcere durerile au fost infernale. Alcoolul şi pastilele nu mai aveau absolut niciun efect asupra mea. Din cauza durerii, ajunsesem să mă „operez” eu singur, cu un briceag, în veceul vagonului. Îmi scrijelisem cu furie gaura din măsea şi scuipasem mult sânge. Să nu cumva să faceţi aşa ceva vreodată! Durerile se înteţesc, devin infernale.

Pe la Braşov doi tineri din compartiment, văzându-mă chircit atât de ciudat, suferind atât de evident, m-au învăţat să îmi masez încheietura exterioară a degetelor mare şi arătător de la mâna pe partea căreia e măseaua. „O tehnică de presopunctură”, mi-au spus. Durerile nu m-au lăsat chiar imediat, am masat mult acea zonă, dar, într-un final, pe la Predeal, nu ştiu dacă din cauza presopuncturii sau a medicamentelor, m-au lăsat brusc. Parcă mi-ar fi luat cineva durerea cu mâna. Am adormit instantaneu. M-am trezit la Buzău, pentru că vagonul în care eram avea o traiectorie ciudată. Erau ceasurile trei noaptea, ratasem Breaza, mă apropiam de Buzău şi nu mai aveam cel mai important şi scump lucru pe care îl avusesem la mine: mănuşile de piele ale unui coleg.

Aveam bilet de voie doar până în seara precedentă, dar am ajuns dimineaţă la liceu. Colegii mei reuşiseră să îmi mascheze absenţa la apel (eram la liceul militar), aşa că totul a părut să se reaşeze în făgaşul normal.

Pe moment nu m-am gândit la asta, dar ulterior am realizat că, de fiecare dată când publicam într-o revistă sau scoteam o carte, urmeau astfel de episoade de o durere cruntă sau mă pomeneam cu felurite necazuri căzute din senin asupra mea.

Acum îmi e limpede despre ce e vorba: cu scrierile mele Îl necăjeam pe Dumnezeu.

E foarte periculos să scrii. Şi mai ales să scrii lucruri revoltate sau nu întru totul controlate, cum e bună parte din poezia care apare azi în România.

Prin scris ne facem păcate înfiorătoare, păcate mult mai mari decât cele personale, cu gândul, cuvântul sau fapta, pentru că prin scris îi tragem şi pe alţii în păcat. Iar jucându-ne cu cuvintele în gol, batjocorim puterea divină pe care Dumnezeu a aşezat-o în Cuvânt: „La început a fost Cuvântul.” (Ioan 1, 1).

Poate vor fi şi dintre aceia care îmi vor spune acum: „Da, tu Îl necăjeai pe Dumnezeu cu trăznăile tale, dar iată că noi nu îl necăjim, pentru că pe noi nu ne mustră şi nu ne bate ca pe tine”. Eu le-aş răspunde în felul următor: dacă nu scrieţi lucruri ziditoare de suflet, trebuie să vă puneţi un mare semn de întrebare în privinţa îngăduinţei Lui Dumnezeu faţă de voi. Dacă nu cumva nu Îi mai pasă de voi? Dacă citiţi Psaltirea, veţi vedea că Dumnezeu a făcut un legământ cu David că îi va cerceta pe urmaşii lui de fiecare dată când greşesc şi va căuta să îi întoarcă la Sine. În alt loc, David vorbeşte chiar despre necazurile lui şi despre neliniştea pe care i-o cauzau acestea:

„Iar eu am zis: «Deci, în deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele, că am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă». Dacă aş fi urmat aşa, aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi. Şi mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea. Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi: Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.” (Psalmul 72, 13-20)

E mult mai bine să fim cercetaţi şi îndreptaţi de Dumnezeu în această viaţă, prin metodele de care avem nevoie în împietrirea noastră ca să ne trezim, decât să fim lăsaţi de izbelişte şi să ne afundăm în păcate care ne duc la dezastru.

Îi atrag atenţia poetei noastre dar şi celorlalţi scriitori tineri: cântăriţi ce scrieţi! În versurile şi poveştile voastre nu trebuie să apară niciun lucru pe care nu îl înţelegeţi şi niciun lucru care ar putea leza marea iubire a Celui care ne-a dat viaţă.

Două exorcizări

„Domnul Hristos nu a scos din demonizaţi nişte arhetipuri”, le-a spus  Părintele Arsenie Boca unor intelectuali care caută să îl înlocuiască pe diavol cu „conceptul de Rău”. De altfel, intelectualii nu îi prea plăceau Părintelui, pentru că trebuia să vorbească cu ei „în papagalicească”.

Iată două cazuri de confruntări ale unor preoţi cu diavolii. Spuneţi înainte de vizonare şi după câte un „Tatăl nostru”.

Să ne rugăm şi să mergem cât mai des la slujbele Bisericii, ca să nu ajungem cumva, Doamne fereşte!, să fim chinuiţi şi noi aşa.

La sfârşitul primului videoclip diavolul din acea fată e forţat de preot să mărturisească lucrarea pe care o fac diavolii în lume:

La catolici:

La ortodocşi:

Încotro?

Unde te duci, Marius Ianuş?
Spre ce te îndrepţi?
Dumnezeu îi va primi
doar pe cei drepţi.

Eşti tu drept?
Ai măcar un strop de iubire?
Speri să fii salvat doar pentru că
ai plâns în neştire?

 

Vineri, 6 aprilie, Braşov,
 Colcoviul universitar pentru literatura contemporană

Ziua în care ninge

Ziua în care ninge nu e întâmplătoare.
Azi ninge de Paştele catolic sau de Floriile noastre?
Duminică, 8 aprilie 2012, Gura Humorului,
fulgi mari sunt cernuţi dinspre astre.

Aşa a nins de Sfântul Nicolae la Braşov, aşa ninge
de câte ori Dumnezeu binecuvântează pământul,
zăpada se aşterne uşor, învăluie casele, se scurge
la rădăcinile ierbii, morfoleşte seminţele, înalţă porumbul…

Ziua în care ninge nu e întâmplătoare.
Azi ninge de Paştele catolic sau de Florii?
Dincolo de zăpada asta o să fie primăvară şi soare
şi poate şi tu ai să vii.

Un interviu

Andrei Ruse mi-a luat un interviu pentru hyperliteratura.
Îl puteți citit aici: http://hyperliteratura.ro/interviu-cu-marius-ianus/