Rămăsesem dator cu întâmplarea asta. În vremea anului petrecut în Belgia, m-am întors pentru două zile în țară, ca să-mi iau mașina. Două zile e un fel de a spune, pentru că seara am ajuns la Tărlungeni, iar dimineața am plecat cu mașina spre Belgia. M-am oprit la Făgăraș, unde am stat o jumătate de oră cu fetița mea, aflată acolo în vacanță, apoi am plecat mai departe.
Undeva în preajma Sibiului am luat în mașină un om.
– La Arad?, m-a întrebat.
– Da, dar voi face un ocol, pentru că vreau să trec pe la Mănăstirea Prislop.
– A, pe la Părintele Arsenie Boca?
– Da.
– De când vroiam să ajung la el, zice omul, dar până acum nu mi s-a ivit ocazia.
Așa că mă însoțește la Arad, cu tot cu ocolul meu. Pe drum îmi povestește viața lui. A fost judecător, iar acum se chinuie cu niște studii de oceanografie să prindă nu știu ce post de cercetător în nu știu ce insulă. A fost dat afară din Justiție. A avut trei neveste și o poveste foarte încâlcită, cu a treia, care era minoră când s-au căsătorit, iar apoi l-a părăsit, deși au copii împreună. Într-un cuvânt, o viață plină de griji și tulburare.
La mormântul Părintelui Arsenie omul trece pe latura din jos a mormântului, unde acum accesul nu mai e permis, și îngenunchează acolo. Mă duc și eu lângă el și îngenunchez. Brusc, un lemn de la Mormântul Părintelui (O scândură din împrejmuire? Crucea?) scoate un sunet foarte puternic, de parcă ar fi fost lovit cu un obiect greu. Și toată lemnăria de la Mormântul Părintelui se cutremură.
Apoi, din mulțime apare o femeie înaltă, cu păr ondulat, din câte se vede pe sub broboada oarecum vaporoasă, și ochi albaștri, care îl încurajează pe ”omul meu” să facă poze. (Când acolo este o inscripție cu ”Fotografiatul interzis”.) Iar omul (Dumitru, dacă țin bine minte), care are un aparat foarte bun și e pasionat de fotografie, ghidat permanent de această femeie, face poze.
După aceasta, când urcăm în mașină, mă întreabă:
– Cred că am fost destul de bine primit la Părintele, nu?
Îi confirm, deși încă nu îmi pusesem problema în felul ăsta.
– Lemnul acela a troznit, îmi mai spune el, tocmai când i-am spus Părintelui, în rugăciunea mea, să aibă grijă de mama mea, când va muri, că e bătrână și bolnavă. L-am rugat s-o țină de mână când va muri…
Și abia mai apoi, când eram deja pe drum, mi-am adus aminte că în mărturiile despre minunile de după moarte ale Părintelui Arsenie se vorbește adesea de o femeie înaltă, care îi seamănă Părintelui, și care apare din senin la mormântul lui…
Valeriu, Valeriu, sub pecetea nopții,
Marius Ianuș 