Monthly Archives: Aprilie 2010

Îmi reneg toate scrierile de pînă acum

Nu mai vreau să fac jocurile satanei. 

De astăzi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat pînă azi, cu excepția celor pe care le-am postat sau le voi posta pe acest blog.

Îmi cer iertare tuturor celor cărora versurile mele de pînă acum le-au fost prilej de sminteală și iau păcatele la care i-au împins vorbele mele scrise și spuse pe alți oameni asupra mea.

Nu voi continua nici povestea blogului literar colectiv pe care l-am inițiat, hyperliteratura, pentru un motiv simplu: e o poveste necreștină.

Și așa a spus Domnul nostru Iisus Hristos: “Cine nu este cu Mine este împotriva mea. Și cine nu adună cu Mine, risipește.”

Îi avertizez pe toți cei care scriu acolo că sînt pe calea pierzaniei.

Îi avertizez pe toți cei care au trecut prin cenaclurile mele sau care m-au citit că, în afară de sinceritate, i-am împins numai la drăcovenii. Îi avertizez că există Iad.

Îi chem pe toți pe drumul către Iisus Hristos, să înfrunte prigoana satanei și să-și salveze sufletele. Citește în continuare

Anunțuri

Nea Pribeagu

Mi-a fost frică.
Pentru că nu izbuteam să te iubesc
vorba ta mi se părea o bălmăjeală neînțeleasă…

Bubuiturile din ușă m-au înspăimîntat. Citește în continuare

Fularul alb (2)

Acum o săptămînă îl întrebam pe George în mintea mea, în surdină:
„Ce ai făcut, măi, băiatule? Unde te-ai dus tu?”
Mi s-a spus că s-a sinucis pentru o fată, am citit
despre fularul alb…

M-am întrebat „de ce un fular alb?” –
ne-a aruncat în minți un semn al purității…
„Unde te-ai dus tu, George, băiatule?” întrebam
în mintea mea, acum o săptămînă. „De ce un fular alb?”

Fularul alb

Ai vrut să-mi arăți ce înseamnă să mă pun cu tine, Satano,
iar acum îmi întinzi fularul alb
Ai aruncat lucrăturile diavolilor tăi mizerabili în viața mea, lîngă mine,
mi-ai aruncat în casă un cadavru, un păcat de moarte,
cel care mă putea răni cel mai mult…

Am văzut mașina ta din benzinărie – chiar în fața mea: B-666-HOT.
Am văzut cum te-ai strecurat în casa mea,
ca să poți să îmi întinzi fularul alb…

Tu nu crezi că Dumnezeu mă va salva.
Eu ȘTIU că o va face.
Tu crezi că m-ai zdrobit.
Eu ȘTIU că aceia prin care ai lucrat vor plăti
pînă își vor blestema fiecare clipă
în care au fost alături de tine.

Iov

Tot ce aveam s-a spart.
Sînt Iov, ar fi trebuit
să înțeleg asta.
Tot ce aveam s-a spart.
O să mai am somn vreodată?

Dar vino Tu cu Iubirea Ta infinită,
sînt copilul Tău și Tu o știi.
Înfige gheara morții în mințile
celor care mi-au făcut asta.
Ridică-mă și arată-mi alt drum…

Acum încotro, Doamne?

Chiar pe locul unde a stat mașina mea acum două ore e un arbore prăbușit de-a latul străzii.

Asta nu s-a mai întîmplat niciodată.

Copilul tău Iov a înțeles, Dumnezeule. Nu mai am loc de parcare aici. E doar loc de plecare.

Sînt două lucruri în viața mea pe care le credeam curate și le iubeam nebunește,

cu nebunia unuia care și-a dorit, dar nu a reușit el însuși să fie curat…

Unul dintre ele mi-a arătat o față de o mizerie pe care nu i-o credeam posibilă…

Încotro, Doamne?

Care e următorul meu loc pe lumea asta?

Cum voi putea trăi departe de tot ce mai am pur, neîntinat?

Știind că Diavolul se va întinde să murdărească și asta?…

Nu ai o lume în care să nu se mai poată întîmpla așa ceva?

Încotro să se ducă, Doamne, copilul tău Iov?

Am meritat toate astea, pentru că asta a fost Voia Ta, eu

nu sînt în stare să judec.

Dar acum încotro?

Apără-mi, Doamne, copilul, și zdrobește-i pe cei care i-au făcut rău.

Să nu rămînă nici umbra unui gînd neatinsă de durere în mintea lor.

Să nu treacă o clipă din viața lor fără chin.

Și arată-mi drumul.

Sîntem căutați

Care e cuprinderea ei și ce ar trebui să facem noi cu adevărat, Doamne, cu viața noastră?…

Sîntem căutați. Un nou editorial în revista VIP: link

ACUMA ÎNȚELEG

Mă pun în genunchi în faţa Ta, Dumnezeule Viu !

Gîndurile mele au fost gîndurile furnicii !

Am urît pentru că nu înţelegeam!

Doamne, azi sînt un om care ştie să deosebească Energiile –
şi mă foloseşti la asta, ştiu…

Am trecut pe lîngă Universitate şi AM ÎNŢELES !
Pe tot trotuarul din faţa ei E MOARTE !
Din ea duhneşte a diavol !

Iar în Litere e demonul
înfăşurat în energiile mele năucitoare –
l-am bîntuit zdravăn, mă ia cu ameţeală cînd trec…

Eu stăteam pe terase, la Argentin şi la Trei Mese
şi credeam că îmi beau minţile cu necăjiţii,
iar Tu mă ţineai ascuns lîngă biserici…

Şi asta e doar o parte din Adevăr…

Acum înţeleg de ce m-ai lăsat doar pe mîna lui Mircea
şi tot ce a urmat…

Mintea mea sărmană nu te poate cuprinde, Dumnezeule Mare !

Puterea Ta e înspăimîntătoare !

Gîndurile Tale sînt Infinite !

Un miliard de miliarde de oameni
cu un miliard de miliarde de calculatoare
cu un miliard de miliarde de yottabiţi
sînt un muşuroi de furnici
care cară grăunţe uscate în praful dintre picioarele Tale!

Tu eşti Sufletul Luminii !

Tu eşti Nemărginit !

Şi asta nu te împiedică să fii lîngă fiecare !

Ce prost am fost, Doamne !

Toate versurile mele nu valorează
nici cît o tresărire a celui mai mic gînd al tău.
Şi sînt în acelaşi timp atît de importante !
Mintea mea nu înţelege, dar sufletul – DA !

Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să capăt Diploma Satanei
şi m-ai pus între absolvenţii Universităţii Tale Cereşti –
Eminescu, Nichita Stănescu, Dimov, Cristi Popescu…
mi-e greu şi să le scriu numele… toată LUMEA BUNĂ…
şi mi-ai dat apartamentul lui Monciu-Sudinski ca să-mi arăţi
că sînt dintre EI…

Da, gândurile mele sînt umbra furnicii
pe lîngă Gîndurile Tale !

Poezia mea nu valorează nimic
pe lîngă Poezia Ta, înaltă, ameţitoare.

Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să scriu curat
şi să nu zăpăcesc minţile oamenilor cu drăcovenii…

Dar poezia mea nu înseamnă nimic pe lîngă Poezia Ta, limpede şi ameţitoare !

Trebuia doar să încerc să înţeleg Sistemul Tău!

E SCRIS!

Sper ca măcar exemplul meu
să le fie de folos oamenilor…

Acuma ÎNŢELEG –
ar trebui să le mulţumesc
lui Lefter şi altora ca el
care trăgeau sfori ca oamenii
să nu mă mai publice / dea pe post / (re)cunoască –
ar fi trebuit SĂ-I IUBESC pe toţi aceşti oameni
care m-au ţinut departe de demon
fără să o ştie… (Dar chiar nu au ştiut?)

DUMNEZEULE MARE !!!
Nici eu n-am ştiut să-ţi mulţumesc niciodată
pentru toată Iubirea Asta Uriaşă !

Mi le-ai răbdat pe toate şi ai rămas lîngă mine !…

E IMPOSIBIL !!!

Cum ai putut să mă iubeşti ATÎT ???

Eu nu am meritat… poate doar în liceu – la crucea de lumînări
sau în piesa aia pe care o mai ştie doar George Gorcea,
dar asta a fost demult…

Eu, în locul Tău, aş fi dat cu mine de pămînt de o sută de ori
şi de o mie de ori – în fiecare zi dată mie de Tine…
Am fost rău, m-am mîniat şi am urît…
Nu am înţeles nimic din ce faci Tu pe lumea asta…

Dar dacă mai am o şansă, dă-mi-o.
Dacă mă mai poţi iubi, iubeşte-mă.
Iubeşte-mă ca pe un pui de animal bezmetic
care îşi freacă ţeasta de glezna ta
fără să poată înţelege tot ce faci.
Dacă mai poţi să-mi mîngîi mintea, fă-o.
Sînt copilul Tău. M-ai iubit întotdeauna.
Iartă-mă.

DUMNEZEULE MARE!!!!!!!!!

– publicat la 26 august 2009, pe alte foste bloguri ale mele, adus aici pe 20 aprilie 2010 și așezat în blog în funcție de textele din jur  –

Tu îmi arăţi întotdeauna ce să fac
iar eu nu te ascult niciodată
Toţi oamenii mi-au spus ce e bine –
şi chiar au avut dreptate –
şi eu nu i-am ascultat niciodată…

Faptul că încă îţi mai baţi capul cu mine mă emoţionează,
dar nu pot să înţeleg care-i problema mea…
Unde-i buba?…

De ce am dorinţe?
De ce dorinţele nu se termină niciodată?
De unde vine moartea în care mă înec de doi ani?
Atîta rău şi atîta ură?

Ştii ce te rog acum, în noaptea asta.
Dacă e nevoie să dai cu mine de pămînt, fă-o.
Dacă e nevoie să înnebunesc ca să te înţeleg, voi înnebuni,
dar ai milă de mine în noaptea asta.

Fă-o să alunece pe pelicula vieţii mele ca un fulg de nea.