Mă pun în genunchi în faţa Ta, Dumnezeule Viu !
Gîndurile mele au fost gîndurile furnicii !
Am urît pentru că nu înţelegeam!
Doamne, azi sînt un om care ştie să deosebească Energiile –
şi mă foloseşti la asta, ştiu…
Am trecut pe lîngă Universitate şi AM ÎNŢELES !
Pe tot trotuarul din faţa ei E MOARTE !
Din ea duhneşte a diavol !
Iar în Litere e demonul
înfăşurat în energiile mele năucitoare –
l-am bîntuit zdravăn, mă ia cu ameţeală cînd trec…
Eu stăteam pe terase, la Argentin şi la Trei Mese
şi credeam că îmi beau minţile cu necăjiţii,
iar Tu mă ţineai ascuns lîngă biserici…
Şi asta e doar o parte din Adevăr…
Acum înţeleg de ce m-ai lăsat doar pe mîna lui Mircea
şi tot ce a urmat…
Mintea mea sărmană nu te poate cuprinde, Dumnezeule Mare !
Puterea Ta e înspăimîntătoare !
Gîndurile Tale sînt Infinite !
Un miliard de miliarde de oameni
cu un miliard de miliarde de calculatoare
cu un miliard de miliarde de yottabiţi
sînt un muşuroi de furnici
care cară grăunţe uscate în praful dintre picioarele Tale!
Tu eşti Sufletul Luminii !
Tu eşti Nemărginit !
Şi asta nu te împiedică să fii lîngă fiecare !
Ce prost am fost, Doamne !
Toate versurile mele nu valorează
nici cît o tresărire a celui mai mic gînd al tău.
Şi sînt în acelaşi timp atît de importante !
Mintea mea nu înţelege, dar sufletul – DA !
Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să capăt Diploma Satanei
şi m-ai pus între absolvenţii Universităţii Tale Cereşti –
Eminescu, Nichita Stănescu, Dimov, Cristi Popescu…
mi-e greu şi să le scriu numele… toată LUMEA BUNĂ…
şi mi-ai dat apartamentul lui Monciu-Sudinski ca să-mi arăţi
că sînt dintre EI…
Da, gândurile mele sînt umbra furnicii
pe lîngă Gîndurile Tale !
Poezia mea nu valorează nimic
pe lîngă Poezia Ta, înaltă, ameţitoare.
Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să scriu curat
şi să nu zăpăcesc minţile oamenilor cu drăcovenii…
Dar poezia mea nu înseamnă nimic pe lîngă Poezia Ta, limpede şi ameţitoare !
Trebuia doar să încerc să înţeleg Sistemul Tău!
E SCRIS!
Sper ca măcar exemplul meu
să le fie de folos oamenilor…
Acuma ÎNŢELEG –
ar trebui să le mulţumesc
lui Lefter şi altora ca el
care trăgeau sfori ca oamenii
să nu mă mai publice / dea pe post / (re)cunoască –
ar fi trebuit SĂ-I IUBESC pe toţi aceşti oameni
care m-au ţinut departe de demon
fără să o ştie… (Dar chiar nu au ştiut?)
DUMNEZEULE MARE !!!
Nici eu n-am ştiut să-ţi mulţumesc niciodată
pentru toată Iubirea Asta Uriaşă !
Mi le-ai răbdat pe toate şi ai rămas lîngă mine !…
E IMPOSIBIL !!!
Cum ai putut să mă iubeşti ATÎT ???
Eu nu am meritat… poate doar în liceu – la crucea de lumînări
sau în piesa aia pe care o mai ştie doar George Gorcea,
dar asta a fost demult…
Eu, în locul Tău, aş fi dat cu mine de pămînt de o sută de ori
şi de o mie de ori – în fiecare zi dată mie de Tine…
Am fost rău, m-am mîniat şi am urît…
Nu am înţeles nimic din ce faci Tu pe lumea asta…
Dar dacă mai am o şansă, dă-mi-o.
Dacă mă mai poţi iubi, iubeşte-mă.
Iubeşte-mă ca pe un pui de animal bezmetic
care îşi freacă ţeasta de glezna ta
fără să poată înţelege tot ce faci.
Dacă mai poţi să-mi mîngîi mintea, fă-o.
Sînt copilul Tău. M-ai iubit întotdeauna.
Iartă-mă.
Marius Ianuș 