„Lucrurile se vor rezolva de la sine”
Acest capitol s-ar putea intitula, la fel de bine, „Păcatul lui Moise”.
De ce nu a fost lăsat Moise să intre în Țara Sfântă?
Și cum de un om ca el, un sfânt care vorbea cu Dumnezeu față către față, a primit această pedeapsă?
Ei bine, Moise și fratele său Aaron, primul sacrificator al Legii Vechi, au fost pedepsiți pentru că nu au întărit poporul evreu în asemenea măsură încât acesta să asculte fără să comenteze ordinele primite de la Dumnezeu.
Să ne amintim acest episod. Evreii ajung la marginea Țării Promise și privesc acest pământ de pe culmea unui deal.
Apoi Moise trimite iscoade, doisprezece căpetenii ale triburilor lui Israel, câte una din fiecare trib.
Cele doisprezece căpetenii se întorc iar zece dintre ele induc poporului evreu o stare de teamă: „Locuitorii acelui tărâm sunt atât de puternici, încât nu vom reuși niciodată să-i învingem…!”, așa fel încât poporul începe să comenteze: „De ce ne-a mai scos Moise din Egipt? Ca să murim în deșertul ăsta?”, uitând toate minunile pe care le făcuse Dumnezeu în fața lor.
Doar două dintre căpetenii, Josua (care se poate citi/traduce Iisus, numele ebraic fiind același – Yeshua – iar paralela cu Mântuitorul e foarte interesantă), cel care avea să-i conducă pe evrei în Țara Promisă, și Caleb caută să-i îmbărbăteze pe evrei ca să purceadă la cucerirea Canaanului.
Cele zece căpetenii care au răsculat poporul vor fi ucise de Dumnezeu pe loc, iar singurii care vor primi binecuvântarea divină pentru a trece Iordanul, între toți evreii de parte bărbătească născuți în Egipt, vor fi Josua / Iisus Navi și Caleb, fiul lui Iefone.
Moise și Aron vor fi pedepsiți și ei să nu intre în Pământul Făgăduinței, pentru că nu au întărit poporul îndeajuns în Credință.
Două concluzii se impun de la sine:
1. Suntem vinovați și atunci când nu facem ce ar trebui să facem.
2. Păcatele și greșelile se plătesc, la orice nivel duhovnicesc am fi. Există o lege a compensației, înscrisă în sufletele noastre, care impune plata tuturor greșelilor noastre, iar Mântuitorul o înfățișează foarte exact prin câteva cuvinte – „Cine ridică sabia, de sabie va pieri!”
Noi trăim acum în Biserică sub impresia, dată de o conformație psihologică de copii mofturoși, că totul ni se va ierta de la sine și că nu e nevoie să facem mare lucru pentru mântuirea noastră.
Dar nu e așa. Toate greșelile trebuie compensate, ispășite, răscumpărate prin ceva. Părintele Arsenie Boca o spune foarte limpede: „Dumnezeu iartă, dar nepedepsit nimic nu lasă.”
Așadar, ideile că trebuie să așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine și să ne așteptăm mântuirea numai prin jertfa și prin mila Domnului Hristos sunt complet false.
Părintele Petroniu Tănase, regretatul stareț al Schitului Prodromu de la Sfântul Munte Athos spunea așa: „Noi știm că totul depinde de Dumnezeu, dar trebui să acționăm ca și cum totul ar depinde de noi.”
Așadar, lucrurile nu se rezolvă de la sine și nu trebuie să așteptăm ca Dumnezeu să îndrepte lumea fără ca noi să facem nimic. Dumnezeu ne ajută și face chiar și minuni, atunci când există și o acțiune / o activitate / măcar o tentativă de a face binele din partea noastră.
Marius Ianuș 