Poezia românească e în pragul dispariției.
Asta înțeleg eu din cele două pagini de versuri ale candidaților și laureaților Premiului Mihai Eminescu pe care le propune revista România Literară în ultimul său număr.
Acelea nu sunt pagini de poezie, ci de proză versificată. O proză laxă, fără reguli, tăiată alandala, parcă de foarfeca unui bețiv. Și toată acea proză pare scrisă de un singur om…
Există și o mică excepție – o încercare de poezie adevărată, dar foarte împiedicată și aceasta, a lui Adrian Popescu. Plus poemul cvasipornografic al lui Emil Brumaru, care ar putea fi socotit poezie, dacă nu ar fi tot o încercare de erodare a acesteia. Suferă vag de originalitate și aforismul criticului Grigurcu, așa că, în vidul poetic în care plutește literatura română, asemenea unui cosmonaut mort, acordarea Premiului Mihai Eminescu acestui critic este perfect legitimă.
Dar ce va fi mai departe?… Privesc cu groază în viitor. Literatura noastră a fost distrusă de masoni și iudei. Au ros-o, ca niște șobolani. Au terminat-o. Am contribuit și eu la asta, spre rușinea mea. M-am lăsat și eu dus de valul ideilor „inovatoare” ale iudeimii… Fără să văd adevărul – această literatură modernistă și avangardistă nu are susținerea oamenilor ȘI NU A AVUT-O NICIODATĂ! Ea NU ARE CITITORI! E o creație străină neamului nostru, menținută artificial, prin școli…
„Ni s-a spus că Păunescu a fost imoral și de aceea nu este studiat în Facultatea de Litere, dar Brumaru cum e?” m-a întrebat o creștină, studentă a Literelor ieșene. Și are perfectă dreptate.
Dar ce va urma? Literatura mallurilor? Literatura de consum? Literatura de autor e prea periculoasă pentru mai-marii lumii ca să o mai lase să subziste, oricât de înstrăinată ar fi, deja, prin acțiunea lor. Un scriitor inteligent se poate trezi oricând și poate întoarce armele… Ce fel de literatură fără posibilitatea acțiunii sociale ni se pregătește?
Sunt ultimul mohican? Ultimul poet român din literatura română? Doamne ferește să fie așa! Trebuie să ne reclădim literatura! Din literatura închisorilor, de la Gyr și Demostene Andronescu, de la Crainic și Virgil Maxim, de lanolide și Dorz, din „comuniștii” naționaliști Geo Dumitrescu, Păunescu, George Țărnea, George Lesnea, de la Dimov și Ileana Mălăncioiu, cum-necum, fără să îi mai luăm în considerare pe înstrăinații șaizeciști, șaptezeciști, optzeciști, pe așa-zișii moderniști și postmoderniști, să reclădim o literatură românească, reprezentativă pentru sufletul acestei țări! Cu care să încercăm să reclădim și sufletul acestei țări…
Am scris destul despre problema manipulărilor literare prezente, pe acest blog, dar și pe fostul meu blog.
Marius Ianuș 